de ION CREANGĂ
Cartea ”Amintiri din copilărie” a fost scrisă in anii 1880-1881. E compusă din patru părți (capitole) și povestită de mine în 10 episoade astfel:
- partea I - episoadele 1 și 2: 1.Școala din Humulești; 2.Caprele Irinucăi
- partea a II-a - episoadele 3-4-5-6: 3.Mama și isprăvile copilăriei; 4.La cireșe; 5.Pupăza din tei;6.La scăldat
- partea a III-a - episoadele 7-8-9: 7.La școala de catiheți; 8.Petreceri la Fălticeni; 9.Adio, școala de catiheți
- partea a IV-a - episodul 10.Drumul spre Socola
Partea I
Școala din Humulești
Povestitorului i se spunea Nică pe când era copil. El ne înfățișează ale sale amintiri din copilărie, petrecută în satul Humuleşti.
La început, naratorul își amintește că părintele Ioan fusese un om vrednic. El gospodărise cimitirul şi construise la poarta bisericii o chilie pentru şcoală. Pornise apoi prin sat cu dascălul bisericii, bădiţa Vasile a Ilioaiei, să-i sfătuiască pe oameni să dea copiii la învăţătură, la scoala din Humulesti.
Prima dintre şcolăriţe fusese chiar fata popii. Smărăndiţa întrecea toţi băieţii şi la carte, dar şi la nebunii. Părintele vedea în fiecare zi ce se petrece la scoala din Humulesti. Într-una din zile, a adus un scaun nou şi lung, pe care l-a numit "Calul Bălan". În altă zi, moş Fotea, cojocarul satului, a adus un bici mic, pe care părintele l-a numit "Sfântul Nicolae".
Părintele a impus regula ca în fiecare sâmbătă să fie ascultaţi toţi copiii. Dascălul trebuia să însemne pe ceva cu cărbune câte greşeli va face fiecare. La urmă, şcolarii aveau să primească tot atâtea lovituri cu "Sfântul Nicolae". Pe fata părintelui a bufnit-o râsul când a auzit. Părintele a hotărât să fie prima care să primească pedeapsa cu Sfântul Nicolae cel din cui.
Mai de frică, mai de dragul colacilor pe care li-i împărţea părintele, copiii s-au apucat de învăţătură. Nu-i vorbă că mai şi făceau câte o poznă, câte o copilărie. Când au ajuns la ceasloave, au început să prindă muşte şi bondari cu ele. Părintele, când le-a văzut aşa însângerate, i-a poftit pe rând pe Calul Bălan să-i mângâie cu Sfântul Nicolae.
În altă zi, prin mai, Nică a fost ascultat într-o sâmbătă de un băiat cu care era certat. Acesta a început să însemne greşeli și când trebuia și când nu trebuia. Nică a folosit primul prilej şi a fugit de la şcoală. Abia a doua zi l-a înduplecat părintele să se întoarcă.
Nică s-a pus pe învăţătură, de a ajuns el să îi asculte pe alţii. Părintele şi dascălul Vasile îl priveau acum cu alţi ochi. Tocmai atunci însă, la o clacă de dres drumul, l-au luat pe bădiţa Vasile la oaste cu arcanul. Scoala din Humulesti a rămas fără dascăl. Copiii au mai uitat de necaz cu venirea sărbătorilor: ajunul Crăciunului, Boboteaza, hramul bisericii, care era de Sfântul Nicolae.
Ce învăţa Nică la şcoală, învăţa şi mama lui acasă, odată cu el. Ea se bucura grozav că îl vede atras de învăţătură. Îi tot spunea tatei să îl mai dea la altă şcoală, ca să se facă popă. Tatăl lui Nică râdea şi spunea că băiatul este un leneş cu gândul numai la joacă.
La început, naratorul își amintește că părintele Ioan fusese un om vrednic. El gospodărise cimitirul şi construise la poarta bisericii o chilie pentru şcoală. Pornise apoi prin sat cu dascălul bisericii, bădiţa Vasile a Ilioaiei, să-i sfătuiască pe oameni să dea copiii la învăţătură, la scoala din Humulesti.
Prima dintre şcolăriţe fusese chiar fata popii. Smărăndiţa întrecea toţi băieţii şi la carte, dar şi la nebunii. Părintele vedea în fiecare zi ce se petrece la scoala din Humulesti. Într-una din zile, a adus un scaun nou şi lung, pe care l-a numit "Calul Bălan". În altă zi, moş Fotea, cojocarul satului, a adus un bici mic, pe care părintele l-a numit "Sfântul Nicolae".
Părintele a impus regula ca în fiecare sâmbătă să fie ascultaţi toţi copiii. Dascălul trebuia să însemne pe ceva cu cărbune câte greşeli va face fiecare. La urmă, şcolarii aveau să primească tot atâtea lovituri cu "Sfântul Nicolae". Pe fata părintelui a bufnit-o râsul când a auzit. Părintele a hotărât să fie prima care să primească pedeapsa cu Sfântul Nicolae cel din cui.
Mai de frică, mai de dragul colacilor pe care li-i împărţea părintele, copiii s-au apucat de învăţătură. Nu-i vorbă că mai şi făceau câte o poznă, câte o copilărie. Când au ajuns la ceasloave, au început să prindă muşte şi bondari cu ele. Părintele, când le-a văzut aşa însângerate, i-a poftit pe rând pe Calul Bălan să-i mângâie cu Sfântul Nicolae.
În altă zi, prin mai, Nică a fost ascultat într-o sâmbătă de un băiat cu care era certat. Acesta a început să însemne greşeli și când trebuia și când nu trebuia. Nică a folosit primul prilej şi a fugit de la şcoală. Abia a doua zi l-a înduplecat părintele să se întoarcă.
Nică s-a pus pe învăţătură, de a ajuns el să îi asculte pe alţii. Părintele şi dascălul Vasile îl priveau acum cu alţi ochi. Tocmai atunci însă, la o clacă de dres drumul, l-au luat pe bădiţa Vasile la oaste cu arcanul. Scoala din Humulesti a rămas fără dascăl. Copiii au mai uitat de necaz cu venirea sărbătorilor: ajunul Crăciunului, Boboteaza, hramul bisericii, care era de Sfântul Nicolae.
Ce învăţa Nică la şcoală, învăţa şi mama lui acasă, odată cu el. Ea se bucura grozav că îl vede atras de învăţătură. Îi tot spunea tatei să îl mai dea la altă şcoală, ca să se facă popă. Tatăl lui Nică râdea şi spunea că băiatul este un leneş cu gândul numai la joacă.
eu cautam tota povestea dar ma rog
RăspundețiȘtergereMulțumesc
RăspundețiȘtergereCu plăcere!
ȘtergereEste toata povestea?
RăspundețiȘtergereDa, am povestit în întregime cartea ”Amintiri din copilărie”. La sfârșitul fiecărui episod găsești o trimitere (un link) spre episodul următor.
Ștergere