POVESTIRE DE EMIL GÂRLEANU.
Într-o seară blândă de toamnă, la asfinţitul soarelui, natura se pregătea în linişte de culcare. Se auzeau numai talanca, răsunând din văi, un fluier care doinea în vii şi, în aer, ciripind ca puișorii, rândunelele. Se pregăteau de plecare.
Rândunelele se înălţau în văzduh, se lăsau ca o perdea deasupra iazului, apoi se împrăştiau spre păduricea de sălcii, plecau de-a lungul miriştilor, apoi se întorceau, prilej pentru puişori să îşi încerce voinicia aripilor.
