POVESTIRE DE EMIL GÂRLEANU.
Într-o dimineaţă caldă de primăvară, frunza se trezi la viaţă şi se desfăcu din mugur tremurând fericită de atingerea razelor de soare. Ziua îi păru scurtă, iar seara, când lumina soarelui se stinse, frunza se zgribuli şi se vârî între celelalte, în aşteptarea celui care îi dăduse viaţă.
A doua zi soarele se înălţă pe cer, iar o rază mângâie frunza, aşezată tocmai în vârf. Zi după zi, ea deveni tot mai plină de viaţă, mai mare, mai verde.
