Citate favorite (210) ”Fiesta” de Ernest Hemingway

 

Scriitorul american Ernest Hemingway (1899-1961) și-a câștigat faima încă de la primul său roman, ”The Sun Also Rises” (1926), titlu înlocuit la noi cu ”Fiesta”. Valoarea scriitorului a fost confirmată de premiul Pulitzer (1953) și premiul Nobel pentru Literatură (1954).

Am făcut cunoștință cu opera lui Hemingway pe când eram elevă de liceu. Am citit atunci romanele ”Adio, arme!” și ”Pentru cine bat clopotele?”. Fiind eu prea tânără și impresionabilă, nu prea mi-au plăcut, mi s-au părut triste. Nu am mai citit mult timp ceva de Hemingway. În urmă cu câțiva ani mi-a căzut în mână romanul ”Bătrânul și marea”. M-a fermecat atât de mult, încât la scurt timp l-am recitit. De curând am citit ”Fiesta” și am înțeles de ce se spune că acest prim roman al său l-a și consacrat ca pe un mare scriitor.

Autorul împletește cu măiestrie stilul jurnalistic cu stilul literar, rezultând o scriitura inimitabilă. Surprinde în egală măsură aspecte din viața boemă a intelectualilor americani aflați la Paris în anii 1920 – La Belle Epoque – peisaje și întâmplări (unele dure, altele doar savuroase) din timpul călătoriei către Pamplona și al celebrei fieste de San Fermin din acest oraș spaniol. Este prezentă și o poveste de dragoste imposibilă, între Jacob Barnes (personaj reprezentându-l în mare măsură chiar pe autor) și Brett, lady Astor.

”Am mers jos, la cafeneaua de la parter. Descoperisem că era cea mai bună metodă de a scăpa de amici. După ce ați băut un pahar, nu trebuie decât să spui: ’Bun, păi acum eu trebuie să mă întorc să trimit niște materiale’ și gata, s-a rezolvat. E foarte important să descoperi astfel de ieșiri elegante în spațiul jurnalistic.”

”Ne-am tot plimbat, până am înconjurat toată insula. Râul era întunecat și în fața noastră a apărut un bateau mouche luminat feeric, care ne-a depășit repede și a dispărut din vedere în susul râului, sub un pod. Mai în jos, catedrala Notre Dame se profila pe cerul înserării. Am trecut pe malul stâng al Senei, luând-o peste podul de lemn pentru pietoni de la Quai de Bethune, dar ne-am oprit pe pod și ne-am uitat la Notre Dame pe firul râului. De-acolo, de pe pod, insula părea întunecata, casele păreau înalte pe cer, iar copacii erau niște umbre.”

”Am stins lampa cu gaz din sufragerie, m-am așezat pe pat, mi-am aruncat papucii din picioare și m-am vârât în așternut. Asta era Brett, din cauza căreia tocmai plânsesem. Apoi m-am gândit cum mergea ea pe stradă și cum s-a urcat în mașină, așa cum am văzut-o ultima dată, și, bineînțeles, în scurt timp m-am simțit iar ca dracu’. În timpul zilei e floare la ureche să faci pe indiferentul în legătură cu orice, dar noaptea e o cu totul altă poveste.”

”Am trecut granița în Spania. Am dat mai întâi de un pârâiaș cu un pod, străjuit la un capăt de carabinierii spanioli, cu bicornuri din piele veritabilă pe cap și niște puști scurte în spinare, iar la celălalt capăt de niște francezi grași și mustăcioși, ce purtau caschete inalte, cu cozoroc tare. Ne-au controlat doar o geantă, apoi ne-au luat pașapoartele cu ei în gheretă și le-au studiat. De fiecare parte a frontierei existau un magazin universal și un han. Șoferul a trebuit să se ducă și el înăuntru, ca să completeze niște formulare pentru mașină, iar noi am coborât și ne-am dus la pârâu, ca să vedem dacă are păstrăvi.”

”M-am gândit că eu plătisem mereu pentru toate. Nu așa cum face o femeie, care plătește și plătește și iar plătește. Nu în ideea recompensei sau pedepsei. Ci doar ca schimb de valori. Renunți la ceva ca să primești altceva în schimb. Sau lucrezi pentru ceva. Într-un fel sau altul plătești pentru toate lucrurile care îți folosesc în vreun fel. Eu am plătit în felul meu pentru multe lucruri care mi-au plăcut, așa că am avut parte și de distractie. Plătești învățând ce-i cu lucrurile astea fie traindu-le, fie riscând, fie plătindu-le chiar cu bani. Bucuria de a trăi înseamnă să înveți să plătești pentru fiecare lucru atât cât merită și să-ți dai seama când l-ai obținut. Mi s-a părut o filosofie de viață valabilă. Apoi m-am gândit că peste cinci ani va părea la fel de cretină ca și celelalte filosofii de viață pe care le avusesem.

Poate că totuși nu era adevarat. Poate că, pe măsură ce mergi înainte, înveți totuși ceva. Pe mine nu mă interesa să înțeleg rosturile lumii. Eu voiam să înțeleg doar cum să trăiesc în ea. Poate că dacă aflai cum să trăiești pe lume, înțelegeai astfel și rosturile ei.”

Citatele au fost preluate din volumul ”Fiesta” de Ernest Hemingway, publicat de editura Polirom în anul 2026.

Postarea face parte din seria ”Citate favorite” de la Suzana.