Citate favorite (208) ”Fiicele pictorului” de Emily Hower

 

Autoarea, născută în anul 1981, în Anglia, a fost și regizoare de teatru, televiziune și radio, scenaristă și actriță. Are un masterat în psihoterapie existențială și lucrează ca psihoterapeut. Fiind acum în cunoștință de cauză, vom recunoaște cu ușurință în romanul ”Fiicele pictorului” această vocație a lui Emily Hower.

Peggy și Molly Gainsborough (de fapt Margaret și Mary) au o copilărie fericită alături de părinții lor, pictorul Thomas Gainsborough, celebru pentru portretele sale, și soția lui, Margaret.

Peggy, însă, pe când ea avea nouă ani iar Molly zece, descoperă că sora ei are niște momente în care pierde legătura cu realitatea, face lucruri neașteptate, iar când își revine nu își mai amintește nimic. De teamă să nu fie luată de lângă ea, Peggy stă nedezlipită de sora ei și încearcă să acopere aceste momente. Părinții știu ceva despre starea lui Molly, dar preferă să se prefacă a fi neștiutori.

Spre deosebire de Molly, Peggy are o minte ascuțită și un spirit de observație foarte dezvoltat, astfel  că judecă aproape ca un om matur. Ia hotărârea să nu se despartă niciodată de sora ei și să o readucă la realitate în momentele de criză. Viața, însă, va hotărî altfel, și le va despărți o vreme în anii tinereții.

Împletită cu povestea familiei pictorului Gainsborough, se desfășoară povestea bunicii fetițelor, din partea mamei. Scrisă cu o desăvârșită măiestrie, în pur stil dickensian, finalul acestei povești ne face să înțelegem cauza bolii mintale a lui Molly și să deplângem soarta celor două fiice ale pictorului Gainsborough.

”... pereții sunt acoperiți cu chipuri peste chipuri, amirali cu bicornuri roșii și preoți cu ochi pătrunzători, care se uită la tine din ramele lor prăfuite. Mama e și ea acolo, cu boneta ei fistichie. Bunicul cu peruca lui scurtă. Din partea tatei, căci nu e voie să pomenim de cel din partea mamei. Și acolo, în mijloc, suntem și noi, îngemănate într-o ramă uriașă. Nu noi suntem de vânzare, de fapt. Noi vindem.

Ridică-ți privirea ca să vezi ce poate face tata din tine, la prețul potrivit. Așa zicem noi. Poate să oprească timpul în loc. Nuanțele de verde umbrit intră una în alta și se suprapun în straturi de vopsea: brun, brun-roșcat, albastru-verzui de Caledonia. Întind mâna după un fluture. E mâna mea, întotdeauna îmi spun asta, și nu e mâna mea. Mâna din fața mea are zgârieturi de pisică, pe dosul palmei, ceva lipicios de la masa de prânz pe degetul mare, și murdărie sub unghii. Mâna de pe perete radiază. E perfectă. Pășim printre umbre și rochiile noastre strălucesc în alb de plumb și galben de Napoli.”

”Molly e întinsă pe spate în cotețul găinilor, cu cămașa de noapte ridicată până sus. E murdară de găinaț și are paie peste tot. Pe partea capului de unde alesesem un smoc de păr și îl legasem cu grijă de tăblia patului, așa cum fac mereu, se vede pielea de unde și-a smuls părul cât am dormit eu și niște mici bule roșii care se scurg încet. Peste tot sunt numai pui, scăpați din adăpostul lor, scurmând cu ghearele prin părul lui Molly și pe lângă picioarele ei goale.

Spaima crește din nou în mine, ca un baubau sub pat. E aceeași groază ca pe uliță, dar mai puternică, de parcă a avut cineva grijă să nu dispară, hrănind-o. E ceva în neregulă cu sora mea. O știu prea bine. Încerc să înghit, dar am limba uscată ca iasca.

........................................................................................................................

O să am grijă de ea, mă gândesc ca din senin. Așa o să fac. Fac o promisiune, închinându-mă și sărutându-mi degetul, cum am văzut odată că face lăptarul din Ipswich. O să am grijă de ea tot așa cum Molly are grijă de mine și o să fiu cea mai mare când o să fie nevoie, și o să păstrez secretul.”

”Se întâmplă rar, își spune Meg, să faci ceva fără să te gândești la trecut sau la viitor în același timp. Te întrebi întotdeauna ce o să se întâmple sau îți faci planuri și jumătate din mintea ta este deja în viitor înainte să-ți dai seama ce faci. Speli pe jos, dar te gândești la ce ai putea să mănânci mai târziu. Adormi, dar te gândești la dimineața următoare. Uneori viața nu pare să fie nimic altceva decât un șir de gânduri despre ce s-ar putea întâmpla în următoarele cinci minute sau peste o oră ori săptămâna care vine, de parcă oamenii ar trebui să fie neapărat cu un pas înaintea lor înșiși tot timpul pentru a rămâne în viață.”

”Nostim cum bogații totdeauna își cumpără spațiu, se gândește ea. Mai mult aer, mai mult loc între ei. Oare asta ar alege ea? I se pare înspăimântătoare, într-un fel liniștea asta făcută de mâna omului. Nu spațiul larg și necuprins al naturii, ci cel artificial.”

Citatele au fost preluate din volumul ”Fiicele pictorului” de Emily Hower, publicat de editura Humanitas în anul 2025.

Postarea face parte din seria ”Citate favorite” de la Suzana.