Citate favorite (206) ”Romanul Parisului” de Ruth Reichl

 

Un roman al descoperirilor. Eroina principală, o tânără americană, descoperă Parisul, dar aici își descoperă și talentul, descoperă prietenia și iubirea și îl cunoaște și pe tatăl său.

Acest roman a venit ca prin miracol după romanul ”Croitoreasa din Paris”, completându-l și îmbogățindu-l astfel încât am avut impresia că ambele au fost scrise de aceeași autoare. Desigur, nu a fost așa.

Ruth Reichl (n. 1948) este foarte cunoscuta în lumea criticii culinare. A fost critic culinar pentru New York Times, apoi pentru Los Angeles Times. A condus timp de zece ani ca redactor șef revista ”Gourmet”. A scris numeroase bestsellere de nonfictiune în acest domeniu, precum și o carte de bucate. În anul 2014 a publicat și primul său roman, ”Delicious!”, iar ”Romanul Parisului” din 2024 a impus-o definitiv și în domeniul ficțiunii.

Tânăra Stella nu avusese niciodată relații calde, apropiate, cu mama ei, Celia. De aceea, la moartea prin accident a acesteia, este surprinsă de testamentul prin care îi lăsa o sumă de bani cu condiția să-i cheltuiască într-o călătorie la Paris. Obișnuită să trăiască în liniște și singurătate, Stella, redactor la o mică editură newyorkeză, se hotărăște cu greu, dar pleacă până la urmă la Paris.

După ce vizitează mai multe obiective turistice pariziene, ea face cunoștință cu Jules, un bărbat în vârstă, consultant de artă, care o introduce în lumea sofisticatelor mâncăruri franțuzești și îi descoperă talentul de a aprecia mâncarea. Ajunge să trăiască viața boemă a ”buruienilor” de librărie și citește mai mult decât citise vreodată. Descoperă un tablou despre care se credea că nu mai există, ceea ce îi aduce o sumă considerabilă de bani. Jules o ajută să-și descopere tatăl, căci ea trăise treizeci și trei de ani fără să știe cine ar putea fi. Tot datorită lui Jules ea cunoaște dragostea, căci se îndrăgostește de fiul acestuia. Desigur, un roman al Parisului nu putea face abstracție de modă. Stella are norocul să vadă și să poarte rochii - opere ale unor mari creatori parizieni, în împrejurări aproape misterioase.

”Degetele ei dibace se mișcau încet, ușoare ca fluturii, în sus pe spatele Stellei încheind nasturii. Când Stella dădu să se uite în oglindă, degetele se transformară pe dată, strângând-o ca niște clești de fier și ținând-o în loc.

- Nu încă!

Pe Stella nu o deranjă. Cu fiecare nasture care își găsea locul în butonieră, rochia devenea o îmbrățișare, iar țesătura caldăși moale pe pielea ei era liniștitoare precum un cântec de leagăn. Se abandonă acelei senzații.

- Acum vă puteți uita.

Stella deschise ochii. Nu o mai întâlnise pe femeia care o privea din oglindă. Stella cea subțiratică și băiețoasă dispăruse. În locul ei se afla o creatură exotică, care avea aerul că, dacă ar deschide gura, de pe buze i s-a revărsa o arie – poate Casta Diva. Rochia o transformase într-o femeie plină de atâtea promisiuni voluptoase, încât îi transfigurase toate trăsăturile. Fața palidă și serioasă a Stellei devenise mișcător de senzuală. Nu-și bătuse niciodată capul cu machiajul, dar acum buzele ei cereau o nuanță de roșu. Ochii ei cenușii deveniseră fumurii, misterioși în loc de plictisitori, și chiar părul ei castaniu părea neted și strălucitor.”

”Acum bucătarul așeză în fața fiecăruia un fel care consta într-o singură pasăre mică, înconjurată de fructe feliate.

- Sarcelle aux abricots, anunță el.

- Sarcelle?

Stella nu cunoștea cuvântul.

- Este o rață de apă dulce, spuse Jules.

Stella închise ochii și încercă să-și descrie ei înseși gustul.

- Are gust de sălbăticie.

Începu să se închipuie în acel fel de mâncare așa cum făcea cu picturile în care se vedea: se imagină pe un câmp auriu în bătaia soarelui; vântul trecea repede pe lângă ea și aproape că auzea sunetul propriilor aripi. Zburând în arcuri mari și vesele, observă un pom cu fructe de culoarea chihlimbarului și le simți aroma.”

”-A fost o plăcere să gătesc pentru ea, îl auzi Stella pe chef. Nu prea dai peste americani care apreciază cu adevărat mâncarea. Unde ați descoperit-o?

- La Deux Magots. Îți amintești, Marc, cum mânca soția mea, de parcă fiecare înghițitură îi reverbera prin  tot trupul? Modul în care mânca această tânără mi-a amintit de ea. Precum soția mea, are un talent pentru mâncare. Dar nu știe.

- Deci aveți de gând să-i faceți cunoștință cu ea însăși?”

”Ani mai târziu, când jurnaliștii aveau s-o întrebe cum a fost să gătească pentru prima dată cu tatăl ei, Stella va răspunde: <<Am simțit că în sfârșit sunt unde trebuie. Venirea la Paris mi-a schimbat viața. Mai întâi, am găsit-o pe Victorine, apoi mi-am găsit tatăl și, în cele din urmă, mi-am descoperit vocația. Și datorită tuturor acestor lucruri, m-am îndrăgostit.>>”

Citatele au fost preluate din volumul ”Romanul Parisului” de Ruth Reichl, apărut la editura Humanitas în anul 2025.

Postarea face parte din seria ”Citate favorite” de la Suzana.