Citate favorite (182) ”Parfum de curtezană” de Sawako Ariyoshi și ”Memoriile unei gheișe” de Arthur Golden

 

De curând, am terminat de citit romanul ”Parfum de curtezană” de Sawaki Ariyoshi. M-au frapat asemănările cu un alt roman, așa că, după ce l-am terminat, am recitit ”Memoriile unei gheișe” de Arthur Golden.

Eroina principală a romanului ”Parfum de curtezană” este gheișa Tomoko. Totuși, titlul nu face referire la ea, ci la mama ei. Tomoko fusese vândută de mică unei case mixte de gheișe și prostituate (numite eufemistic curtezane). Mama ei și al doilea soț al acesteia o vânduseră fiindcă nu le mai ajungeau banii. Cea mai mare parte din puținii bani câștigați de soț  erau cheltuiți de mamă pe chimonouri scumpe și cosmetice.

Frumușică și isteață, Tomoko urmează cu succes școala de gheișe. Primește, însă, o lovitură grea, când mama ei, de altfel o mare frumusețe, vine să lucreze în aceeași casă, dar ca prostituată. Aceasta va fi crucea lui Tomoko, pe care o va purta o mare parte din viața ei. Culmea suferințelor provocate de mamă este în momentul în care Tomoko  se îndrăgostește de un tânăr ofițer. Dragostea îi este împărtășită și el are intenția de a se căsători cu ea. Își informează familia, care ia informații despre Tomoko și se opune categoric. O gheișă ca soție ar fi acceptat până la urmă, dar nu o gheișă a cărei mamă fusese prostituată. El vine să îi spună lui Tomoko și să își ia rămas bun pentru totdeauna.

”Piedica nu era viața ei de gheișă, ci trecutul de prostituată al mamei. Lui Tomoko i se părea nedrept să nu se poată căsători din pricina acesteia. Soarta își urma cursul Prostituatele erau disprețuite până și în lumea gheișelor.

Tomoko ura din adâncul sufletului trecutul mamei. Îi era limpede că acesta o împiedica să devină soția unui militar de carieră. Însă mai mult ca orice, văzând chipul abătut al iubitului, Tomoko simțea ea însăși, cu o intensitate uriașă, surpriza pe care trebuie să o fi încercat el, precum și decepția care i-a urmat.”

Eroina romanului ”Memoriile unei gheișe”, Chiyo, avea să poarte mai târziu numele de gheișă Sayuri. Și ea fusese vândută de tatăl ei pe când avea numai nouă ani. Motivul vânzării fusese însă diferit față de cazul lui Tomoko. Mama ei și a surorii sale era grav bolnavă, de cancer în stadiul terminal. În casă domnea o sărăcie lucie, iar un binevoitor îl sfătuise pe tată să vândă fetele unei case de gheișe, ca să îi fie și lui mai ușor, iar fetele să trăiască mai bine.

Chiyo era o raritate printre japoneze, căci avea ochii albaștri. Este dusă la o casă de gheișe, unde o așteaptă ani de instruire în arte ca muzica, dansul, ceremonia ceaiului, conversația. Devine o celebritate, dar și ea suferă din dragoste.

De mică, Sayuri se îndrăgostise de un bărbat din înalta societate, dar nu ajunge să-i aparțină decât după vârsta de treizeci de ani și după felurite întâmplări triste. Nu devine, însă, soția lui, ci doar concubină, fiindcă el avea soție și copii, două fete, de care nu voia să se despartă, chiar dacă avusese un fiu și de la ea. Și în cazul ei intervine familia.

Iubitul ei urma să-și căsătorească una dintre fete. Familia viitorului soț se interesase despre el și aflase că are un fiu cu concubina. De teamă ca nu cumva să-și lase averea fiului nelegitim (cum se mai întâmplase în alte cazuri) și nu ginerelui, familia acestuia se răzgândise. Sayuri se sacrifică pentru liniștea iubitului ei. Ajutată de el, își ia fiul și pleacă peste ocean, în SUA, de unde nu avea să mai revină niciodată. Iubitul o ajută să-și deschidă o casă de ceai, frecventată de bărbați din lumea bună și de gheișe.

”Durerea e un lucru foarte ciudat; suntem atât de neputincioși în fața ei. E ca o fereastra care se deschide atunci când vrea ea. Camera se răcește și nu putem decât să tremurăm. Dar de fiecare dată se deschide mai puțin, și mai puțin, până când, într-o zi, ne întrebăm ce s-a ales de ea.”

Ambele romane au apărut la editura Humanitas, în 2013 și 2023 - primul - și în 2006 - cel de-al doilea.

Postarea este înscrisă la ”Citate favorite” de la Suzana.