Citate favorite (180) ”Viața lui Pi” de Yann Martel

 

Nu știu cum s-a făcut că, deși aveam de mai mult timp romanul în bibliotecă, nu am citit ”Viața lui Pi” de Yann Martel. Nu am văzut nici ecranizarea acestuia. Aflând, însă, că filmul a primit 4 premii Oscar, 1 premiu Globul de aur și 2 remii BAFTA, plus numeroase alte nominalizări, m-am decis să fac cunoștință cu subiectul citind întâi cartea.

De la început m-a surprins plăcut stilul în care autorul exprimă unele idei prin intermediul personajelor sale. Iată un exemplu:

”Rinocerii sunt ființe sociabile și, când l-am luat pe Peak, un mascul tânăr, dădea semne că ar suferi de singurătate și mânca din ce în ce mai puțin. Ca o măsură de urgență, până când s-ar fi găsit o femelă, Tata s-a gândit să vadă dacă nu s-ar putea obișnui cu caprele. A mers de minune. Peak și turma de capre erau de nedespărțit, chiar și după ce a sosit Summit. Acum, când rinocerii se îmbăiau, caprele stăteau în jurul bălții pline cu nămol, iar când caprele pășteau într-un colț, Peak și Summit le păzeau...

Domnul Kumar arătă spre groapă:

- Dacă am avea politicieni ca aceste capre și rinoceri, am avea mai puține probleme în țară... Din nefericire avem un prim-ministru care are platoșa unui rinocer, fără a avea și bunul simț al acestuia.”

Când am terminat de citit romanul, am rămas cu o mare nemulțumire-nedumerire. Naufragiatul Pi Patel supraviețuiește 227 de zile pe Oceanul Pacific. Salvat, el spune două povești despre naufragiu. Totul a fost bine și frumos (oarecum) cât s-a derulat prima povestire a naufragiului și a periplului pe ape. Am fost șocată de a doua povestire - pe cât de scurtă față de prima, pe atât de crudă - , spusă de erou după ce prima nu i-a fost crezută. El i-a lăsat pe ascultătorii săi, dar și pe cititori, să aleagă între cele două povestiri. Mie mi-a fost greu să aleg, fiindcă prima este relativ mai frumoasă, deși incredibilă, în timp ce a doua, din păcate, este mai veridică.

Am fost curioasă apoi să văd în ce măsură filmul corespunde cărții. L-am căutat și l-am văzut. Ecranizarea este remarcabil de fidelă romanului. Finalul filmului, prin limpezimea sa, depășește finalul cărții. Se clarifică faptul că prima poveste este alegoria celei de-a doua.

Ascultătorii celor două povești o aleg pe prima (ca și mine!). Cuvintele lui Pi ”Așa e și cu Dumnezeu” mi-au adus revelația că autorul spune încă de la începutul cărții un adevăr fundamental: religiile sunt alegoriile unei singure povești, în care Dumnezeu este eroul principal. Omul are dreptul să aleagă alegoria pe care o dorește sau... povestea primară.

Postarea este înscrisă la ”Citate favorite” de la Suzana.