CITATE FAVORITE (155) Grigori Slujitel ”Zilele lui Savelie”

Cum sunt o mare iubitoare de pisici (de altfel și de căței), mi-a făcut mare plăcere să continui incursiunea în lumea felinelor cu ”Zilele lui Savelie” de Grigori Slujitel.

Savelie, Savva, își trăgea numele de la cutia de brânză dulce Savvușka, cu care mama lui fusese hrănită pe toată perioada gravidității de casiera de la magazin, Zina (!). În cinstea ei, una dintre surorile lui Savelie fusese botezată Zina.

În roman sunt împletite cu măiestrie, duioșie și umor, episoadele din viața personală a motanului cu episoade din viața oamenilor cu care a avut de-a face în timpul întâmplărilor aventuroase pe care le-a trăit.

”Vitea a pus un dop de cauciuc în chiuvetă și a dat drumul la apă. Am simțit că nu-i a bună, dar deocamdată mă străduiam să nu mă dau de gol. Vitea mă ținea stângaci de blană și bălmăjea niște aiureli despre ”calm” și ”băiat curajos”. În locul lui, eu aș fi făcut ceea ce era de făcut fără comentarii în plus, care nu reușeau decât să mă sperie. În general, în persoana stăpânului meu se îmbinau în mod uimitor o extremă scrupulozitate, o mare solicitudine în intenții și o lipsă totală de îndemânare în practică. La fel și acum: m-a aruncat fără menajamente în chiuvetă, încât m-am lovit de fund și am luat o înghițitură zdravănă de apă. Din nou n-am apucat să-mi folosesc nici ghearele, nici colții. Vitea m-a frecat dureros cu niște perii, mi-a săpunit blana cu un șampon cu miros înțepător, pe sticla căruia era desenat un urs, m-a frământat și m-a chinuit în fel și chip. Firește, ca să fiu drept, trebuie să recunosc că eram o adevărată crescătorie de varii insecte. Șamponul Putere de urs știa ce are de făcut: locuitorii din blana mea au luat-o la fugă în toate părțile. Pe care reușeam, îl mâncam pe loc, ceilalți se duceau la fund și acolo își sfârșeau jalnica existență.”

”Pietroaiele mecanismului scării rulante se roteau încet, dinții de metal scrâșneau, pinioanele gemeau. Oamenii își fereau privirile unii de alții și urau mersul lucrurilor. Capetele lor erau pline ochi cu nori zdrențuiți, cu fragmente de speranță, cu instrucțiuni materne și cu toată ceața aceea tulbure de la televizor, de pe internet și din jocurile pe calculator care le ține loc de memorie și îi ajută să lupte cu ei înșiși. Singura lor hrană și putere sunt fricile. În fiecare dintre ei există frică. Frica de a fi ei înșiși, frica de a nu se dovedi la înălțimea fantomelor care le-au fost sădite în suflet, frica de a rămâne singuri. În gâtlejul fiecăruia amuțește un urlet tăcut.”

”Oamenii posedă o însușire uimitoare, pe care eu n-am mai întâlnit-o la nimeni altcineva: Sunt gata să-i dea ultimul lor colț de pâine unui pisoi în suferință, dar îl pălesc fără remușcare cu bâta de baseball pe șoferul care nu le-a acordat prioritate.”

”Plimbându-mă seara pe Maroseika, studiam trecătorii. Femei și bărbați care umblau fără astâmpăr prin zonă, convingându-se singuri că duc o viață foarte plăcută. Patrulau Maroseika de la un bar la altul ca să înăbușe nimicnicia propriei existențe cu o stare efemeră de euforie. Spaimele zilei cedau, ororile de la știri își pierdeau stridența. Își adevereau fiecare mutare cu o poză făcută cu telefonul și urcată imediat pe internet, ca să adune obolul sărăcăcios de atenție de care aveau nevoie și să le acopere măcar vremelnic cumplita goliciune interioară.”

Romanul a apărut la Editura Humanitas, în anul 2020. 

Postarea participă la seria ”Citate favorite”, de la Suzana.

Sursa foto