7 mai 2020

PICĂTURA DE FRUMOS (74) Jean Hey. Charles-Orlant, delfin al Franței. 1494


Jean Hey, pictor francez reprezentant al Renașterii nordice, a fost mult timp desemnat de istoricii de artă drept Maestrul de la Moulins.

Se știu foarte puține lucruri despre biografia acestui artist. Se pare că s-a născut în Țările de Jos. Pe baza asemănărilor stilistice, se presupune că a studiat cu Hugo van der Goes. Din 1483 a lucrat la Moulins, la curtea bourbonilor.
Elementele naturaliste ale picturilor sale indică  influența evidentă a picturii neerlandeze. Unele motive și elemente stilistice provin de la modelele italiene, iar altele, de la arta lui Borges și mai ales a lui Jean Fouquet. Stilul elegant, de curte, al lui Jean Hey îl identifică foarte clar ca pictor francez, deja influențat de Renaștere.
Portretul lui Charles-Orlant, delfin al Franței, la vârsta de doi ani, a fost comandat de regina Anne de Bretagne pentru a fi trimis regelui Charles al VIII-lea, aflat într-o campanie militară în Italia. Jean Hey a realizat acest portret al succesorului tronului fancez, un copil cu o privire serioasă ținând în mâini un rozariu, în același timp în care picta portretul tinerei Suzanne de Bourbon, nepoata regelui, la rugăciune. 

Ambele picturi demonstrează că artistul a fost un excelent portretist, ele reprezentând și documente istorice importante.
Portretul lui Charles-Orlant, tempera pe lemn de 39 x 33 cm, se află, ca și portretul Suzannei de Bourbon, la muzeul Luvru din Paris.


Iată aici un videoclip cu lucrările lui Jean Hey.

11 comentarii:

  1. Ce ciudate costumatiile copiilor. Nu stiu daca am vazut tablouri ale lui pana acum.
    Acelasi stil riguros si plin de talent.
    Multumesc frumos, draga Zina! Un final de saptamana excelent!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu drag, Suzana! Sunt ciudate, dar tocmai asta îmi place, să aflu cum era pe alte vremuri.

      Weekend frumos!

      Ștergere
  2. Par a fi doi copii nascuti maturi (mai ales baietelul). :)
    Sunt reusite portretele, si au ceva pur.

    Paranteza: mai toate portretele regilor, reginelor etc. sunt cu chipuri dolofane - oare chiar asa aratau, fara exceptie, sau era un "stil"? Am aceasta intrebare in minte avand in vedere cum descriau unii aceste personalitati: frumoase foc, si cum le vad eu in portrete. Desigur, "frumusetea se afla in ochii privitorului" dar... totusi. :)
    Zile senine iti doresc, Zina draga!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred că aveau ei niște norme...

      Zile senine și ție, dragă Diana!

      Ștergere
  3. Maestrul din Moulins s-a format la Gand.El a lucrat la curtea ducilor de Bourbon,intre
    1483-1500.Cea mai cunoscuta opera a sa-"tripticul din catrdrala Notre-Damme din Moulins
    ,creata in jurul anului 1500,a ajuns pana in zilele noastre in perfecta stare.Pe panelul din centru este pictata Madona cu Pruncul,inconjurata de ingeri.In laterale
    sunt reprezentati cei ce au comandat si platit lucrarea(comanditari),ducele Pierre de
    Bourbon,ducesa Anna de Franta,fiica lui Ludovic al XI-lea,regele Frantei,si fiica lor
    Suzana.
    La muzeul Mitropolitan se gaseste portretul Margaretei de Austria si cel al delfinului Charles de Orleans,copii fiind.De asemenea portretul cardinalului Rolin,comanditar,si "Nasterea Domnului".Am sa amintesc si pictura "Ecce Homo",ceva
    absolut deosebit pentru epoca sa,Iisus Hristos este reprezentat fara mantie(1494);pe
    dosul picturii este semnat Hey pentru Jean Culillette,trezorierul ducelui de Bourbon.
    Cateva cuvinte despre vitraliile create dupa desenele(tiparele) lui Hey,de la aceeasi catedrala din Moulins,ca "Adormirea Maicii Domnului",comandata de Pierre si Anna,un altul,comandat de un inalt functionar ducal,si multe altele,ce reflecta cu exactitate stilul pictorului,fiind,fara niciun dubiu creatorul desenelor,care au permis realizarea vitraliilor.El are o contributie hotaratoare la evolutia picturii religioase si,mai ales,a portretului.
    In ceea ce priveste cromatica sustinuta de J.H.in pictarea portretelor,sau compozitiilor,de remarcat contrastul cald-rece intre personaje si "fundal",care este,
    de cele mai multe ori,un peisaj indepartat,in tonuri putine,nuante si griuri reci,iar
    persoanele cu multe amanunte vestimentare,sau coafuri,in culori vii,calde,ce dau picturii pretiozitate.Maestrul ascunde in tablourile sale ,delicate figuri,fete de copil,o blandete generoasa,care se revarsa cu discretie,ca si cum s-ar teme sa nu supere;el stapaneste folosirea griurilor satinate,usor pastelate(colorate),care fac
    din J.H. intradevar un MAESTRU .(vezi portretele de copii,prezentate)
    !In anul 1968 a fost elaborat un timbru,cu un portret semnat de J.H. !
    Numai bine ,draga Zina !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc mult pentru completările foarte interesante!

      Seară plăcută!

      Ștergere
  4. Delfinul se numea moștenitorul tronului. ;)

    RăspundețiȘtergere
  5. Mărturisesc că nu știam nimic despre acest artist. Vă mulțumesc pentru postare. :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Sărut mâna, doamna Zina! Fiecare popas aici, la această rubrică, este o lecție de sitoria artei. Mă impresionează numărul mare de artiști, de lucrări, de elemente specifice fiecărei epoci sau zone din Europa. Ce efervescență artistică! Ce explozie de talent și de frumos! De-asta Europa va rămâne un adevărat „lider artistic al lumii” cu atâtea minunății acumultate de-a lungul timpului...
    Foarte faine portretele de copii regali. O prestanță aparte, chiar și la 2 ani.
    Toate cele bune vă doresc! :-)

    RăspundețiȘtergere

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !