”PIATRĂ DE ÎNCERCARE”
Bijutierii folosesc o piatră foarte dură, silex negru, pentru a verifica (încerca) dacă o bijuterie este din aur și din ce fel de aur. Bijuteria este frecată pe piatră și lasă o urmă galbenă, subțire, de metal. Pe această urmă se toarnă acid azotic.
Dacă metalul nu este aur, urma dispare, dacă este aur, nuanța căpătată de urmă indică felul și caratele aurului.
Dacă metalul nu este aur, urma dispare, dacă este aur, nuanța căpătată de urmă indică felul și caratele aurului.
De aici, expresia „piatră de încercare” ce se folosește când este vorba de o probă foarte grea, hotărâtoare, pe care cineva trebuie să o treacă.
”A ÎNTORS-O CA LA PLOIEȘTI”
Construirea liniilor de cale ferată Bucureşti-Ploieşti (1872) şi Ploieşti-Predeal (1879) s-a realizat în intervale de timp diferite. Trenurile de la Bucureşti care mergeau spre Ardeal erau oprite în gară, locomotiva era decuplată de garnitură, intra pe o linie de manevră, era întoarsă pe o placă turnantă şi direcţionată pe linia spre Predeal. Locomotiva era cuplată la celălalt capăt al garniturii, iar ultimul vagon al trenului venit de la Bucureşti devenea primul.
Ciudata manevră de întoarcere a trenului a fost efectuată o perioadă îndelungată de timp, din 1879 şi până în anii 1913-1915, astfel că expresia „a întoarce ca la Ploieşti” a avut timp să se întipărească în memoria colectivă cu sensul de schimbare abilă, dar radicală sau neobișnuită.
Ciudata manevră de întoarcere a trenului a fost efectuată o perioadă îndelungată de timp, din 1879 şi până în anii 1913-1915, astfel că expresia „a întoarce ca la Ploieşti” a avut timp să se întipărească în memoria colectivă cu sensul de schimbare abilă, dar radicală sau neobișnuită.
”A FRECA MENTA”
Expresia provine din Grecia. În antichitate, exista acolo obiceiul ca masa să fie frecată cu mentă, pentru a-i oferi un miros plăcut și a da senzația de răcoare mesenilor. Familiile de romani cu dare de mână au adoptat acest obicei de îndată ce au aflat despre el.
Atunci a început modificarea înțelesului expresiei, căci mulți slujitori ai casei preferau să frece mesele cu mentă, ore în șir, în locul muncilor grele precum tăiatul lemnelor, căratul apei etc. Expresia nu înseamnă, deci, chiar a sta degeaba, ci a pierde timpul cu treburi uşoare.
Sursa foto
Sursa foto
În fiecare zi de luni vom păși în noua săptămână cu mintea limpezită și cu sufletul pregătit pentru tot ceea ce vom întâmpina. Nu numai atât, dar ne vom cunoaște mai bine și ne vom împărtăși ceea ce gândim, căci știut este că omul alege din cărți gândurile care se potrivesc cu ale sale.
Înscrie în tabel numele tău și linkul postării tale. Scrie un comentariu cât de mic la postarea mea și vizitează-i și pe ceilalți înscriși, cu comentariul de rigoare. De altfel, serialul are sloganul ”Click&Comment Monday” ! Distribuie pe rețele articolele care îți plac!
Serialul ”Citate favorite” a apărut în urma colaborării cu Ella
Foarte interesante originea acestor ziceri. Nu le stiam. Pornirea si transformarea lor sunt uneori cam departate.
RăspundețiȘtergereMultumesc pentru noutati, Zina draga!
Am introdus linkul, dar nu se vede, poate mai tarziu! O saptamana minunata sa ai!
Sunt cam depărtate, dar cu atât mai persistente! ☺
ȘtergereLinkul se vede, nu știu ce problemă ar putea să fie.
Săptămână excelentă, dragă Suzana!
https://suzanamiu.blogspot.com/2019/11/citate-favorite-104-ganduri-despre.html
RăspundețiȘtergereAm lasat totusi linkul, poate e cazul! :)
Din momentul în care am intrat pe blog, linkul tău s-a vazut, nu e nicio problemă.
ȘtergereOriginea primelor doua o tot uit, si cand citesc despre imi amintesc, dar originea ultimei expresii nu o uit! :) Imi place ideea de a parfuma (in bucatarie mai ales) cu menta. :)
RăspundețiȘtergereIti doresc sa ai o saptamana minunata, Zina draga! :)
Mmm, menta miroase bine, dar mie îmi place mai mult busuiocul. Și chiar pun ulei de busuioc în lampa de aromaterapie.
ȘtergereSăptămână minunată și ție, dragă Diana!
Linia București-Ploiești a fost foarte prost realizată - în loc să fie dreaptă a avut multe șerpuiri (traseu mai lung, bani mai mulți pentru constructor), iar după prima iarna, din cauza lucrărilor de proastă calitate, viiturile au distrus terasamentul...
RăspundețiȘtergereDacă te referi la acea linie ferată despre care am vorbit, de la sfârșitul secolului al XIX-lea, înseamnă că nu s-a schimbat nimic în 150 de ani...
ȘtergereFoarte clare si logice explicatii!
RăspundețiȘtergereO săptămână cu bucurii!
Mulțumesc pentru apreciere!
ȘtergereSăptămână cât mai bună și ție!
Ce supriza placuta <3! Imi plac mult episoadele acestea cu originea unor expresii. Parca ar fi un "ou cu surprize" pentru mine, inca si mai bun! :)
RăspundețiȘtergereProbabil ca par ciudata, dar mie chiar imi plac astfel de lucruri. Sunt descoperiri interesante!
Pupici cu mult drag!!! :*
Multumesc :)
Nu pari deloc ciudată. ☺ Cred că multă lume e interesată de originea expresiilor.
ȘtergereNumai bine, dragă Rux!
Foarte interesant! Nu stiam originile expresiilor si mi-a facut mare placere sa le citesc, aflu. :) Multumesc mult!
RăspundețiȘtergereCu drag!
ȘtergereMă bucur mult că ți-a plăcut, Ina, și că te-am făcut să afli lucruri noi. ☺
Seară plăcută!
RăspundețiȘtergereFain !toate sunt interesante si,culmea,adevarate !Si mie imi place mai mult mirosul
de busuioc,fata de menta;ceaiul de menta imi aminteste de copilul bolnav !?Ciudat,nu?
Așa e, în multe medicamente e mentol și parcă nu te mai atrage mirosul de mentă.
ȘtergereSeară plăcută, dragă Natalia!