5 august 2019

CITATE FAVORITE (121) Yasunari Kawabata. ”Povestiri de ținut în palmă”


”Povestiri de ținut în palmă”, scrise între anii 1916 și 1964 de premiatul cu Nobel Yasunari Kawabata, sunt peste 100 de perle într-un șirag strălucitor. Scurtele povestiri mustesc, prin sentimentele, gândurile și acțiunile eroilor, de specificul japonez, înscriindu-se însă perfect în universal. Fiecare dintre ele reprezintă o poveste de viață, prezentată în cuvinte puține, dar atât de profunde, încât te oprești de fiecare dată să meditezi la înțelesurile ei.

De această dată voi transcrie integral una dintre povestiri, căci e păcat să sfărâmi în bucățele o perlă, nu ?!

”De la sprâncene

Din moment ce era femeie și se angaja, ea n-ar fi refuzat nici o slujbă în care să se folosească de frumusețea ei. Numai că nimeni nu îi spusese că e frumoasă. Își găsi un serviciu unde era interzis să se machieze.
Totuși, într-o zi, o chemă șeful:
- Tu îți desenezi sprâncenele, nu-i așa ?
- Nu, răspunse ea și, timorată, își umezi degetul cu salivă și o dovedi frecându-și o sprânceană.
- Da’ ți le razi ca să le corectezi forma, nu?
- Nu, e forma lor naturală, zise ea, pe jumătate în lacrimi.
- Hm! Oricum, cu niște sprâncene frumoase ca ale tale o să te descurci chiar dacă n-o să mai lucrezi aici.
Șeful găsise în sprâncenele ei pretextul ca să o concedieze. Ea însă află atunci că acestea sunt frumoase. Bucuria i-a fost suficient de mare ca să uite de necazul pierderii slujbei. Avea și ea ceva frumos. Căpătă încredere că se va căsători.
Soțul ei nu-i spuse că are sprâncene frumoase. Îi spuse că are sâni frumoși. Îi spuse că are un spate frumos, apoi genunchii. Și apoi asta, și apoi cealaltă. Scoțându-i-se în evidență frumusețea atâtor părți ale trupului, era amețită și paralizată de fericire.
Însă atunci când se gândi ce-avea să se întâmple atunci când bărbatul ei îi va termina de explorat frumusețile trupului, îi reveni în minte cu nostalgie liniștea sufletească din vremea când se resemnase că nu are nimic frumos în ea.” 


În fiecare zi de luni vom păși în noua săptămână cu mintea limpezită și cu sufletul pregătit pentru tot ceea ce vom întâmpina. Nu numai atât, dar ne vom cunoaște mai bine și ne vom împărtăși ceea ce gândim, căci știut este că omul alege din cărți gândurile care se potrivesc cu ale sale. 
Înscrie în tabel numele tău și linkul postării tale. Scrie un comentariu cât de mic la postarea mea și vizitează-i și pe ceilalți înscriși, cu comentariul de rigoare. De altfel, serialul are sloganul ”Click&Comment Monday” ! Distribuie pe rețele articolele care îți plac! 
Serialul ”Citate favorite” a apărut în urma colaborării cu Ella.

13 comentarii:

  1. Frumos si titlul cartii! Cred ca sunt foarte multe metafore speciale,
    asupra carora merita sa te apleci.
    Este o recomandare deosebita. Universul japonez este atat de diferit!
    Merita explorat cu adevarat!
    Multumesc, Zina draga! O saptamana excelenta! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, merită să-l explorezi, descoperirile sunt uimitoare.

      Săptămână excelentă și ție, dragă Suzana!

      Ștergere
  2. Sosonii sunt mai complicati decat sprâncenele:)

    https://www.libertatea.ro/stiri/protest-cu-incaltaminte-in-fata-mai-2714179

    RăspundețiȘtergere
  3. <3 <3 <3
    [ entuziasm maxim exprimat si prin aplauze printre altele ]

    Primul roman scris de un autor nipon a fost 1000 de cocori si ii apartine lui Yasunari Kawabata. Mie literatura japoneza mi se pare fascinanta. Este incarcata de profunzime, dar fara sa te cocoseze. sa te faca sa te simti sufocat, angoasat etc. Din contra ai impresia ca te ... elibereaza. Cum ar spune de fapt japonezii... そっか (souka) adica ceva de genul "I see" - inteleg, asa deci. :)

    M-am bucurat tare mult sa recitesc povestea. <3
    Imbratisari cu mult drag :*!!!


    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu încă mă apropii cu sfială de literatura japoneză. Mi-e teamă că nu o înțeleg îndeajuns. Dar îmi place. ☺

      Seară frumosă și săptămână excelentă, dragă Rux!

      Ștergere
  4. Trebuie sa marturisesc:nu l-am citit pe Yasumi Kawabata deloc,am citit
    cate ceva din,mai tanarul premiat Nobel,Kazuo Ishiguro.Cautam !
    Profunzimea acestei minunate scrieri este relevata in gandurile "celei
    frumoase la trup",care inca nu se gandea ca ar putea vreodata sotul...
    sa-i cunoasca tainele sufletului...
    Mi-a placut,draga Zina !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, este foarte profundă această povestire. Și mie mi-a plăcut!

      Ștergere
  5. O carte cu povestiri faine, așa cum știu japonezii să scrie. Sunt cu adevărat deosebiți, unici. O cultură extraordinară.
    Mi-a plăcut mult povestioara pe care ne-ați oferit-o. O să caut sigur cartea.
    Numai bine vă doresc și zile cât mai frumoase! :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O cultură extraordinară, pe care mai mult o intuim decât o înțelegem. Cel puțin eu.

      Numai bine, Alex!

      Ștergere
  6. Ca multa lume, am citit carti despre Japonia, dar n-am citit literatura japoneza.
    Toate cele bune!

    RăspundețiȘtergere
  7. Din motive tehnice, saptamana aceasta cred ca voi absenta, si imi pare rau. Citesc pe telefon.
    E minunata povestirea si, cum ai scris si tu, lasa loc de meditatie. Multumesc pentru acest moment moment de lectura.
    Saptamana minunata iti doresc, Zina draga!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Te aștept cu drag să revii, Diana!

      Săptămână minunată și ție!

      Ștergere

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !