6 decembrie 2018

ÎN LUMEA DREPTĂȚII. Povestire pe scurt (6)

nuvelă de IOAN ALEXANDRU BRĂTESCU-VOINEȘTI

Urmare la În lumea dreptății (5)


Gelozia îl face pe Andrei să se gândească la ce spunea Beneș despre femei, la ce spunea lumea despre Beneș, la eleganța și curtenia lui Beneș. Aerul curat îi risipește gândurile negre și își amintește de mintea sănătoasă și inima cinstită a soției sale.


După două luni în care Andrei este, totuși, chinuit de gelozie și de bănuieli, revine un țăran, Șerb Călugăreanu, care îi cere de multă vreme să îi dea lui cu împrumut banii cocoanei Zinca. Îi cere pentru un an ca să cumpere o pădure ce i-ar aduce un mare câștig și garantează pentru ei cu pământul. Numai că pământul era al nevestei sale, nu al lui. Îi promite lui Andrei două mii din cele douăsprezece.

Tentat, Andrei acceptă în cele din urmă. Gândește  că din banii aceia i-ar cumpăra Elenei ce își dorește. Ar trimite-o la București să își ia haine și pantofi. I-ar lua mobilă să-și mobileze salonul cu pianul. Ar putea și să plece două săptămâni undeva, la odihnă, cu ea și copilul.
Întors din călătoria visată, Andrei află că Șerb Călugăreanu murise. Cocoana Zinca primește citație de la tribunal.  Alarmată vine și spune că a aflat că moșia nu îi aparținea răposatului, ci nevestei aceluia. Andrei, cu sufletul strâns, îi spune să nu își facă griji, că cercetase el înainte. Bătrâna îl întreabă dacă este bolnav, ori obosit, fiindcă nu arăta prea bine. El nu se putuse bucura de călătorie de frica a ceea ce ar fi putut să se întâmple și se și întâmplase.
A trecut un an. Moștenitorii lui Șerb Călugăreanu porniseră proces pentru anularea ipotecii. Andrei a vorbit cu moștenitorii, a vorbit și cu martorii. Avocatul moștenitorilor este Vineanu. La proces, nici moștenitorii, nici martorii nu mai spun ce îi spuseseră lui Andrei. Tribunalul hotărăște anularea ipotecii. Cocoana Zinca, după ce află că a pierdut banii nepoatei, îl blestemă pe Andrei.
Când ajunge acasă, Andrei găsește copilul rănit, Elena leșinată, doctorul cu un lighean plin de sânge. Scoate un răcnet înspăimântător, de nebun, și cade în pragul ușii.

*

La tribunal, lumea comentează: copilul scăpase, dar Rizescu înnebunise. Berlescu spune că se aștepta, fiindcă prea suferea de mania persecuției.

Sfârșitul povestirii pe scurt a nuvelei ”În lumea dreptății”

După același autor, ai putea să mai citești povestirile pe scurt:
Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !

2 comentarii:

  1. Sa fii cinstit in increngatura de corupti e teribil de greu si, se pare, nesanatos...
    Influentele politice, presiunile, sunt foarte mari si un singur om nu poate sa le reziste.
    Imi amintesc ca am mai citit nuvela, tot la tine, si m-a infiorat si atunci.

    Zile senine iti doresc, Zina draga!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cunosc pe cineva care, dupa ce a terminat politehnica si s-a lansat intr-o afacere nu rea, s-a inscris la Drept. Întrebat de ce a făcut-o a spus că vrea să facă dreptate în țara asta. ☺ A terminat Dreptul, a dat ce examene mai erau de dat, concurs mi se pare, și a devenit judecător. Câțiva ani mai târziu, întrebat dacă reușește să facă dreptate, i-au venit lacrimi în ochi și a lăsat capul în jos...

      Ștergere

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !