Chibzuința este bunul cel mai prețios. Sofocle
Fii chibzuit; iar pe limbă să-ți stea întotdeauna miere. Theognis
Acela-i bărbatul cel mai vrednic care se teme când se chibzuiește, gândindu-se că i s-ar putea întâmpla orice, dar în acțiune e îndrăzneț. Herodot
E mai bine să ne gândim înainte de a săvârși ceva, decât să ne căim după aceea. Democrit
Puțină valoare au armele în afară, dacă nu e chibzuință înlăuntrul țării. Cicero
Trebuie chibzuit mult timp ceea ce se hotărăște o dată pentru totdeauna. Syrus
Înainte de a începe ceva trebuie chibzuință, iar după ce ai chibzuit trebuie ca lucrul să fie îndeplinit la timp. Sallustius
Gândește-te mult înainte de a spune sau de a face ceva, căci nu vei avea libertatea de a revoca spusele sau faptele tale. Epictet
Pe buzele omului priceput se află înţelepciunea; toiagul este pentru spatele celui lipsit de chibzuinţă. Solomon
Patima n-asculta de sfatul chibzuinței. Racine
Cel ce scrie fără de chibzuinţă şi cel ce citeşte fără să înţeleagă pierd zadarnic o mare parte din viaţa lor. Costache Negruzzi
Sursa foto
Sursa foto
În fiecare zi de luni vom păși în noua săptămână cu mintea limpezită și cu sufletul pregătit pentru tot ceea ce vom întâmpina. Nu numai atât, dar ne vom cunoaște mai bine și ne vom împărtăși ceea ce gândim, căci știut este că omul alege din lecturi gândurile care se potrivesc cu ale sale.
Înscrie-ți în tabel numele și linkul postării. Scrie un comentariu cât de mic la postarea mea și vizitează-i și pe ceilalți înscriși, cu comentariul de rigoare. De altfel, serialul are sloganul ”Click&Comment Monday” ! Distribuie pe rețele articolele care îți plac!
Serialul ”Citate favorite” a apărut în urma colaborării cu Ella.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !