Cu cât crește averea, cu atât crește grija și pofta după lucruri mai mari. Horațiu
Ce folos îi aduce averea celui fără minte? Căci nu poate cumpăra cu ea înțelepciune. Biblia.
Cine strânge avere răbdând de foame, strânge pentru alții și cu bunătățile lui alții se vor desfăta. Biblia.
Nimeni nu pleacă pe lumea cealaltă împreună cu averea sa, nici nu poate scăpa, prin răscumpărare, de moarte sau de bolile cele grele sau de bătrânețea împovărătoare ce se apropie. Solon
Nu există pentru muritori vreo limită a bogăției; căci cei care acum au o avere foarte mare, caută să aibă îndoit. Cine-i poate sătura pe toți? Banii sunt pentru muritori o pricină de nechibzuință; de aici provine nenorocirea. Theognis
O, oameni răi, voi trageți cu forța onorurile la voi și dobândiți avere, vânând-o pretutindeni, amestecând dreptatea cu nedreptatea; iar pe urmă strângeți recolta nefericită a acestor fapte. Euripide.
Pentru mulți faptul că adună avere nu înseamnă încetarea mizeriilor, ci numai schimbarea lor. Seneca
Din înțelepciunea indiană:
- Fără a sta mult pe gânduri, când mintea îi e tulburată de dorința averii, omul își părăsește prietenii și rudele, își lasă iute până și pe mama sa și, plecând din patrie, se duc în țară străină, unde locuiesc oameni nesuferiți.
- Dăruirea, folosința și pierderea sunt cele trei stări ale averii. Cine nici nu dă, nici nu se folosește, aceluia îi rămâne starea a treia.
- Gândul meu nu e la averea pierdută; averea vine sau se duce cum merge norocul. Mă arde însă faptul că oamenii desfac și prietenia cu acela care și-a pierdut reazemul averii.
- Cine caută să dobândească avere cu prețul fericirii sale, acela-i un vas al suferinței, întocmai ca acela care poartă poveri pentru altul.
Averea este fericirea celor săraci cu duhul. Jules Renard
Omul are atâta libertate și egalitate pe câtă avere are. Iar cel sărac e totdeauna sclav. Mihai Eminescu
Omul îmbogățit prin furtișag nu se satură niciodată de avere. Nicolae Filimon
Ori faci avere în lumea aceasta, ori în cealaltă; cale de mijloc nu există. Stendhal
În fiecare zi de luni vom păși în noua săptămână cu mintea limpezită și cu sufletul pregătit pentru tot ceea ce vom întâmpina. Nu numai atât, dar ne vom cunoaște mai bine și ne vom împărtăși ceea ce gândim, căci știut este că omul alege din lecturi gândurile care se potrivesc cu ale sale.
Înscrie-ți în tabel numele și linkul postării. Scrie un comentariu cât de mic la postarea mea și vizitează-i și pe ceilalți înscriși, cu comentariul de rigoare. De altfel, serialul are sloganul ”Click&Comment Monday” ! Distribuie pe rețele articolele care îți plac!
Serialul ”Citate favorite” a apărut în urma colaborării cu Ella.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !