- Nimeni dintre aceia pe care bogăția și onorurile îi așează pe o treaptă mai înaltă nu e mare. Atunci de ce pare mare? Pentru că îl măsori împreună cu piedestalul său. Piticul nu e mare, chiar de-ar sta și pe un munte. Colosul își va păstra mărimea, chiar dacă va sta într-un puț. Aceasta-i eroarea de care suferim, aceasta ne înșeală, că nu apreciem pe nimeni după ceea ce este, ci îi adăugăm și cele ce îl împodobesc. Seneca
- Spiritele mediocre condamnă de obicei tot ceea ce depășește inteligența lor. La Rochefoucauld
- Lumea judecă produsele spiritului ca pe lucrurile concrete; când cineva cumpără un inel, spune: ”Acesta-i prea mare, celălalt prea mic”, până ce găsește unul potrivit cu degetul său. Totuși, niciunul nu rămâne nevândut, fiindcă acela care este prea mic pentru mine, îi vine foarte bine altuia. Vauvernagues
- Nimeni nu poate vedea deasupra sa. Cu aceasta vreau să spun: fiecare vede la celălalt numai atât cât este el însuși, căci omul poate cuprinde și înțelege numai pe măsura propriei sale inteligențe. Dacă aceasta este de calitatea cea mai umilă, atunci toate darurile spirituale, chiar și cele mai mari, nu-și vor produce efectul asupra lui și el nu va observa la posesorul acestor daruri decât slăbiciunile și defectele de temperament și de caracter care există chiar în individualitatea sa. Schopenhauer
- Statele pier, atunci când nu sunt în stare să-I deosebească pe cei răi de cei buni. Antisthene
- În această lume oarbă, învățații nu rămân acolo unde nu se face deosebire între o piatră prețioasă veritabilă și o bucată de sticlă. Kamandaki
În fiecare zi de luni vom păși în noua săptămână cu mintea limpezită și cu sufletul pregătit pentru tot ceea ce vom întâmpina. Nu numai atât, dar ne vom cunoaște mai bine și ne vom împărtăși ceea ce gândim, căci știut este că omul alege din lecturi gândurile care se potrivesc cu ale sale.
Înscrie-ți în tabel numele și linkul postării. Scrie un comentariu cât de mic la postarea mea și vizitează-i și pe ceilalți înscriși, cu comentariul de rigoare. De altfel, serialul are sloganul ”Click&Comment Monday” ! Distribuie pe rețele articolele care îți plac!
Serialul ”Citate favorite” a apărut în urma colaborării cu Ella.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !