MIZERABILII. Povestire pe scurt (69)

roman de VICTOR HUGO

PARTEA a V-a JEAN VALJEAN

CARTEA a V-a Nepotul și bunicul

I În care vedem din nou copacul cu plasture de zinc

Jupân Boulatruelle, cantonierul hoț din Montfermeil, fusese părtaș la încercarea de lovitură a lui Thenardier. Arestat și el, fusese eliberat, căci fusese atât de beat în ziua loviturii, încât nu s-a putut afla dacă era hoț sau păgubaș.

Ajuns înapoi acasă, își reluase ocupația de cantonier. Într-o dimineață, văzu prin ceață silueta unui om care se înfundase în pădure.  Mai văzuse el această siluetă cu câțiva ani înainte și mintea îi zbură imediat la comoară.

Boulatruelle se urcă într-un copac și îl văzu pe cel urmărit cum intră în poiana în care se afla un castan bolnav, pansat cu un plasture de zinc. Coborî și fugi către poiană de-a dreptul, prin mărăcinii spinoși. Drumul dură mult, fiindcă trebui să  treacă și printr-o apă. Când ajunse în poiană, omul dispăruse, lăsând o groapă proaspăt săpată și un hârleț lângă ea. Dispărutul luase cu el ce se aflase în groapă, lăsându-l pe Boulatruelle furios și dezamăgit.

II Ieșit din războiul civil, Marius se pregătește pentru cel de acasă

Timp de patru luni, Marius, cuprins de febră, zăcu la pat, îngrijit de medic și de toți cei din casă. Zilnic, un domn cu părul alb trecea pe la portar, cerea vești despre bolnav și lăsa un pachet mare cu pansamente,

După cele patru luni urmară două luni de convalescență. Acest răstimp îl ajută pe Marius să iasă din atenția autorităților. Tot în acest timp, domnul Gillenormand trecu încet-încet de la disperare la liniște, apoi la bucurie.

Singurul gând al lui Marius era Cosette. Cât timp avusese febră și delirase, îi strigase mereu numele. Acum tăcea, dar gândul lui era în permanență la ea. Nu discuta cu bunicul despre ea, fiind sigur că se va ajunge din nou la ceartă. Se pregătea sufletește să se lase mai degrabă să moară decât să trăiască fără Cosette.

III Marius atacă

Într-o zi, pe când bunicul îi vorbea despre mâncare, Marius declanșă atacul. Îi spuse fioros bunicului că vrea să se însoare. Răspunsul bunicului îl uimi. Nu numai că era de acord cu această căsătorie, dar se și interesase despre fată și aflase numai lucruri frumoase. Era cuminte, îl iubea pe Marius și își petrecea tot timpul pregătind pansamentele pentru el.

Pentru prima oară după mult timp, Marius, cuprins de fericire, îi spuse bunicului ”tată”, așa cum îi plăcea lui. Fericit, bunicul îi spuse că o va vedea pe Cosette chiar în ziua aceea.

Într-adevăr, ceva mai târziu apăru Cosette, însoțită de tatăl ei, ”domnul Fauchelevent”. Jean Valjean venise foarte frumos îmbrăcat, ținând sub braț un pachet ca o carte groasă, învelit într-o hârtie veche.

Pe loc, domnul Gillenormand îi ceru domnului Fauchelevent mâna fiicei lui pentru nepotul său. Cererea fu acceptată, iar bunicul îi binecuvântă pe tineri, spunându-le că acum au voie să se iubească.

Cei doi tineri începură să vorbească în șoaptă, în timp ce domnul Gillenormand vorbea tare și fără oprire despre nuntă, despre căsătorie în general și despre frumusețea Cosettei. Nu regreta decât faptul că nu avea ce avere să-i lase lui Marius. Atunci interveni Jean Valjean. Spuse că fiica lui are șase sute de mii de franci, puse pe masă pachetul și îl desfăcu, arătând banii. Domnul Gillenormand și sora lui fură uluiți, în timp ce Marius și Cosette aproape că nici nu băgaseră în seamă ce spusese bătrânul.

* * *

Urmează Mizerabilii (70)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă!