Urmare la Cum să înveți (4) Memoria temeinică
În articolul despre memorie subliniam necesitatea asocierii acesteia cu gândirea.
Pe calea gândirii îți însușești în mod conștient noțiunile, judecățile, teoriile și poți crea unele noi, poți găsi soluții unor probleme sau situații. Pe de altă parte, în procesul de învățare se formează și se dezvoltă gândirea.
În articolul despre memorie subliniam necesitatea asocierii acesteia cu gândirea.
Gândirea este, în același timp, condiție, proces, cale și obiectiv principal al învățării. Folosind gândirea poți desfășura activitatea de învățare în mod eficient.
Pe calea gândirii îți însușești în mod conștient noțiunile, judecățile, teoriile și poți crea unele noi, poți găsi soluții unor probleme sau situații. Pe de altă parte, în procesul de învățare se formează și se dezvoltă gândirea.
Gândirea și limbajul sunt strâns legate între ele. Limbajul le permite oamenilor exprimarea dorințelor, sentimentelor, gândurilor. Cu cât gândirea este mai dezvoltată, cu atât limbajul este și el mai bogat, mai nuanțat, mai ales. Limbajul participă și el la dezvoltarea gândirii, căci participă la toate activitățile gândirii, fie ca limbaj intern, când omul formulează în mintea sa ceea ce gândește, fie ca limbaj extern, când comunică celorlalți ceea ce gândește.
Sunt sigură că te interesează antrenamentul gândirii !
Nu accepta necondiționat părerea altora despre un lucru. Gândește-te întâi ce știi tu despre el și compară părerea ta cu a celorlalți.
Fă legătura tot timpul între cunoștințele învățate anterior și cele pe care le înveți în prezent. Folosește aceste legături pentru a face comparații, analize, sinteze.
Încearcă să îți pui singur întrebări în timpul procesului de învățare despre cauzele diferitelor fenomene și evenimente, despre legăturile dintre ele, despre felul în care se influențează ori s-au influențat unele pe altele.
Înainte de a începe să rezolvi o problemă, asigură-te că ai înțeles-o corect fie că e vorba despre răspunsul la o întrebare a profesorului, rezolvarea unei probleme de matematică sau efectuarea unei teme la biologie, istorie ori limba engleză.
Când participi la o discuție încearcă să te gândești și la un alt punct de vedere posibil decât al tău.
Străduiește-te să nu respingi ideile noi, din fidelitate pentru cele verificate.
Fă eforturi permanente să fii conștient despre ce gândești, de ce gândești așa și că trebuie să știi cum să gândești.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !