8 august 2018

AVENTURILE LUI HABARNAM ȘI ALE PRIETENILOR SĂI (2)

roman de NIKOLAI NOSOV

Capitolul II Cum a ajuns Habarnam muzicant

Urmare la Aventurile lui Habarnam (1)

De orice lucru s-ar fi apucat Habarnam, ori îl făcea pe dos, ori pe jumătate. De exemplu, de citit – citea numai pe silabe, iar de scris – scria numai cu litere de tipar. Totuși, băiețelul nu era rău. Era doar leneș. Ar fi vrut să învețe fără să depună niciun efort, așa, dintr-odată.


Piticilor le plăcea mult muzica. Guslă era un muzician desăvârșit și cânta la mai multe instrumente muzicale. Invidios pe el, Habarnam îi ceru într-o zi să îl învețe să cânte. Guslă fu de acord. Habarnam ceru instrumentul la care se învăța cel mai ușor și primi balalaica. După ce zdrăngăni o vreme, el se plictisi și ceru alt instrument, care să cânte mai tare.
Guslă îi dădu o vioară. Habarnam scârțâi un timp la ea, apoi ceru ceva care să cânte mai tare. Guslă îi dădu trombonul. Băiețașul suflă o dată în trombon și scoase un sunet ca un urlet de fiară sălbatică. Încântat, el spuse că rămâne cu trombonul. Guslă îi spuse că acum trebuie să învețe să cânte la trombon. Habarnam, însă, socotea că, dacă știe să sufle, știe să și cânte.
Seara, când băiețașii se adunară acasă, Habarnam începu să sufle tare în trombon. Cu toții se îngroziră de gălăgia pe care o făcea, deși el spunea că ar cânta. Îl goniră din casă și el începu să cânte pe stradă. Vecinii îl alungară de la o casă la alta, până când băiețașul renunță să cânte la trombon. Se văită că muzica lui nu e înțeleasă și se consola cu gândul că, atunci când o vor înțelege și îl vor ruga să cânte, el îi va refuza.

* * *

Urmează Aventurile lui Habarnam (3)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !