CĂPITAN LA CINCISPREZECE ANI. Povestire pe scurt (7)

roman de JULES VERNE

Capitolul XVII O sută de mile în zece zile

     Dimineață, călătorii se treziră fără să-și dea seama că liniștea pădurii este neobișnuită. Ar fi trebuit să se audă gălăgia produsă de glasurile maimuțelor, dar nu se auzea nimic. Mâncară și porniră mai departe prin pădurea nesfârșită.

Dick, căpitan la cincisprezece ani, chiar îl întrebă pe Harris cum se face că nu sunt în pampas, despre care citise că este o câmpie cu scaieți și tufișuri, fără copaci. Harris îi reaminti însă că se află într-un ținut deosebit din podișul Atacama.

     Trecură încă cinci zile, în care călătoria decurse normal, fără evenimente deosebite. Numai vărul Benedict era supărat că nu găsise licurici, de care pădurea ar fi trebuit să fie plină la vremea aceea. Jack era și el nemulțumit că nu apăruseră păsările-colibri, nici papagalii cei viu colorați.

      După alte patru zile, drumul ar fi trebuit să se apropie de sfârșit. După socotelile lui Harris, ar mai fost două zile de mers până la ferma fratelui său. Totuși, Dick Sand era nedumerit în sinea lui de faptul că nu întâlniseră pe nimeni în pădure.

     În ziua următoare călătorii întâlniră trei-patru animale cu picioare lungi, care fugiră imediat. Dick era convins că sunt girafe, dar în America nu existau girafe. Harris se strădui să-l convingă că fuseseră niște struți, cu toate că și doamna Weldon și negrii văzuseră tot girafe. El explică această confuzie prin faptul că animalele fugiseră foarte repede. Dick nu mai insistă, dar în mintea lui apăru o bănuială.

     Seara, groaznica bănuială din mintea lui Dick se întări, căci vărul Benedict fusese înțepat de o muscă țețe. Ori, musca țețe nu trăiește decât într-un singur loc pe lume și acesta nu este America.

Capitolul XVIII Groaznicul cuvânt

     Sosi ultima zi de călătorie, după spusele lui Harris. Era și timpul. Doamna Weldon era obosită, micul Jack era bolnav de friguri, hrana era pe sfârșite. Ceilalți erau relativ bine, numai că Harris devenise din ce în ce mai posomorât. Dick Sand îl supraveghea tot mai atent, iar călăuza își dădu seama de acest fapt.

     Pădurea deveni mai rară, de parcă s-ar fi apropiat de adevăratul pampas. Dingo se schimbă și el. Nu mai scheuna jalnic, ci lătra furios, așa cum făcea la vederea lui Negoro. Dick își dădu seama și părerea lui fu întărită de bătrânul Tom. Pe Dick îl mai nedumerea și comportarea calului, care nu dădea deloc semne că se simte în apropierea casei, așa cum fac deobicei caii.

      Se făcuse după-amiază și ar fi trebuit să fie aproape de fermă, dar doamna Weldon își dădu seama că nu întâlniseră nici un om, nici un semn că pe acolo trăiesc și muncesc oameni. Harris mergea mereu înainte, privind mereu în jur ca și cum nu ar fi fost sigur de drumul lui.

      Seara, pe la șase, trecură pe lângă un desiș, despre care Dick Sand își dădu seama că fusese distrus de o turmă de elefanți. Dar asta nu se putea, fiindcă în America nu trăiesc elefanți... La malul unei ape zări niște hipopotami și Dick înțelese că Harris era un om necinstit și că oamenii săi sunt în mare primejdie.

     Se făcu târziu și Harris spuse că a greșit puțin drumul. Spuse că o va lua înainte de unul singur, dar Dick nu fu de acord să se despartă. Căutând un loc pentru popas, împreună cu Tom, dădură peste un copac lângă care se aflau sânge și resturile unui trup de om, alături de niște furci sfărâmate și un lanț rupt. Bătrânul Tom își aminti că mai văzuse asemenea furci și lanțuri când era mic și trăise ca sclav. Dick îi ceru să tacă, pentru a nu-i speria pe ceilalți.

     Noaptea se auzi un răget înfiorător și Tom recunoscu glasul leului. Dick se repezi la locul unde dormea Harris, dar acesta dispăruse cu cal cu tot. În sfârșit, Dick, capitan la cincisprezece ani, fu sigur de ceea ce doar bănuise până atunci: nu se aflau în America de Sud, ci în Africa ecuatorială, Africa neguțătorilor de sclavi și a sclavilor.

* * *

Urmează Căpitan la cincisprezece ani (8)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !