BIETUL IOANIDE. Povestire pe scurt (23)

roman de GEORGE CĂLINESCU

Capitolul XXIV 

Bietul Ioanide construiește mai departe biserica. Pomponeștile îl întărâtă pe Pomponescu, a cărui antipatie față de Ioanide crește grozav.

Pomponescu începe persecuția. La o întrunire de preoți atacă aspectul de zgârie-nori al bisericii, ca să îi facă atmosferă defavorabilă arhitectului. Nu apare nici un ecou totuși. Îi cere atunci lui Hagienuș să publice un articol împotriva construirii bisericii în revista de arheologie la care colabora. Hagienuș, jenat, căci și acum îi era dator lui Ioanide pentru cavoul soției, publică articolul într-un singur exemplar al revistei, pe care i-l dă lui Pomponescu.

Ministrul continuă persecuția lui Ioanide. Determină, prin dese sugestii, un cârd de solicitanți, să scoată o broșură cu articole  împotriva construirii bisericii. Bietul Ioanide nici nu o citește, publicul nu este interesat de ea. Atunci Pomponescu pune în mișcare un grup de militari al căror raport sugerează că biserica, cu cupola ei luminată, ar putea să atragă atenția în caz de atacuri aeriene. Ministrul de război, prieten cu primarul comanditar, nu dă însă curs raportului.

Pomponescu nu se lasă. Instigă un grup de preoți să protesteze că biserica încalcă tradiția în construcția de biserici. Primarul, însă, îi reduce la tăcere, trecându-le pe sub nas tentația unei parohii cu o casă parohială pe cinste, pe lângă biserică. Vorbește și cu un episcop, vechi cunoscut,  care potolește zelul preoților.

Ministrul invidios recurge atunci la alte mijloace meschine de persecuție. Intervine prin relații și îl lasă pe bietul Ioanide fără bani pentru biserică. Prin alte mașinații obține ca arhitectul să fie scos de la catedra lui de la Școala de Arhitectură pentru tot anul, deși acesta ceruse suplinitor numai pentru două-trei luni. Când Ioanide se prezintă la catedră, neștiind nimic, suplinitorul, omul lui Pomponescu, casă, creează atmosferă, face reclamații, transformă situația arhitectului într-un ”caz”. Pomponescu stimulează și răspândirea zvonului că bietul Ioanide este omul Mișcării și construiește biserica pentru aceasta.

Culmea este că Mișcarea chiar agrea stilul fastuos, impunător, al bisericii. Ca să demonteze zvonurile, primarul publică lista ctitorilor și donatorilor, atrăgând cu acest prilej și alte ajutoare și donații. Culmea ironiei, Pomponescu contribuie și el, ajutându-l astfel tocmai pe Ioanide. Îl mai ajută, fără să știe, aprobând fonduri pentru o expoziție la Casa de artă condusă de Gaittany. Acesta îl angajează chiar pe Ioanide să amenajeze sălile pentru expoziție, scoțându-l astfel din impasul financiar în care se afla.

O ultimă lovitură pe care încearcă să i-o dea Pomponescu arhitectului este cea privind locuința acestuia. Ioanide locuia într-o casă pe care o construise unui proprietar ce nu avusese nevoie de ea. Înțelegerea fusese să o elibereze în primăvară. Ministrul dă de proprietar și acesta îl somează deodată pe bietul Ioanide să elibereze imediat casa.

Persecuția nu reușește nici de data asta. Noroc că Elvira cumpărase un teren pentru o casă. În zece zile, bietul Ioanide înalță o superbă casă de lemn, cu tot ce-i  trebuie unei locuințe. Pentru decor, pune o mare icoană pe sticlă la exterior și o cruce din fier forjat pe casă. Imediat se răspândește zvonul că a căzut la misticism. Hangerlii și Mișcarea admiră casa, în spirit românesc și ortodox. Însuși Pomponescu nu rezistă, merge, o vede și o apreciază pozitiv.

* * *

Urmează Bietul Ioanide (24)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !