poveste de HANS CHRISTIAN ANDERSEN
Un băiat primi în dar de ziua lui o cutie cu douazeci și cinci de soldăței de plumb. Erau frați, pentru că toți fuseseră făcuți dintr-o lingură veche. Cum plumbul nu ajunsese, unul dintre ei nu avea un picior. Stătea și el, însă, drept, cu pușca în mână, ca și ceilalți. Pe masa pe care îi înșirase baiatul se mai aflau și alte jucării. Soldățelul de plumb se uita mai ales la un castel de hârtie, cu multe camere, cu un lac închipuit dintr-o oglinjoară.
În ușa castelului se afla o fetiță, o dansatoare. Era tot din hârtie. Avea haine frumoase și o panglică albastră pe umeri, ca un șal. Pe panglică era prinsă o stea mare și strălucitoare.
Dansatoarea ținea un picior ridicat în sus. Soldățelul de plumb crezu că nu are decât un picior, ca el. Tot timpul o privi cu iubire numai pe ea.
Dansatoarea ținea un picior ridicat în sus. Soldățelul de plumb crezu că nu are decât un picior, ca el. Tot timpul o privi cu iubire numai pe ea.
A doua zi de dimineață, copiii l-au pus pe marginea ferestrei. Fereastra s-a deschis și soldatelul de plumb a căzut. S-a înfipt cu vârful baionetei între doua pietre ale drumului. Doi copii l-au gasit. Au făcut o luntre dintr-un ziar și i-au dat drumul pe apa care curgea vijelios prin șantul de la marginea drumului.
Deodata luntrea a intrat sub un podeț. Acolo a venit un șobolan și i-a cerut actele. Soldățelul de plumb nu i-a răspuns nimic. Luntrea l-a dus mai departe spre capatul podețului. Acolo apa se vărsa într-un canal mare. Luntrea se scufundă în apă cu tot cu soldățel. El nu ajunse la fund, căci îl înghiți un pește mare.
Nici nu apucă soldățelul să se deprindă cu întunericul din burta peștelui, că văzu deodată izbucnind o fâșie de lumină. Întâmplarea făcuse ca peștele să fie prins și dus la piață. Fusese apoi cumpărat și adus chiar pe masa din bucătăria casei lui. Femeia care spintecase peștele l-a dus să-l arate tuturor. Atunci el o văzu din nou pe dansatoarea cea mică. Deodată, un băiat a luat soldățelul de plumb și l-a aruncat în foc. Un curent de aer o luă și pe fetița de hârtie și o duse pe jeratic, chiar lângă el. Dimineațta, când servitoarea a scos cenușa din sobă, a găsit numai o inimioară de plumb. Lângă ea era steaua fetiței, arsă și neagră ca tăciunele.
Sfârșitul povestirii pe scurt a basmului ”Soldățelul de plumb”
Sursa foto
Dă clic și citește textul întreg !
Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !
Mulțumesc!!!
RăspundețiȘtergereCu plăcere!
Ștergere