SINGUR PE LUME. Povestire pe scurt (5)

roman de HECTOR MALOT

Capitolul XVI Sosirea la Paris

Signor Vitalis, Rémi și Capi își continuă drumul spre Paris. Era frig, drumurile erau înzăpezite, vântul sufla cu putere, erau uzi și flămânzi, dar mergeau fără oprire. Arareori se opreau pe la vreo stână și, dacă băiatul avea noroc, primea de băut lapte de oaie.
În apropierea Parisului, Vitalis îi spune lui Rémi că se vor despărți până se va sfârși iarna. El va da lecții de muzică copiilor italieni care cântă pe stradă și va dresa doi câini care să îi înlocuiască pe Zerbino și pe Dolce. Rémi va merge la un padrone care îl va pune să fie cântăreț la harpă, ca și alți copii.
Hotărârea pare bună, pentru acele împrejurări, dar pe băiat îl doare sufletul că va rămâne iar singur pe lume.

Capitolul XVII Un padrone din strada Lourcine

În cartierul sărac unde ajung, Rémi vede că Parisul este urât, înghesuit și murdar, nu așa cum și-l închipuise el, cu copaci de aur și case de marmură. Vitalis îl duce într-o casă mucegăită și întunecoasă, unde locuia Garofoli, cel la care ar fi urmat să rămână.
Garofoli nu era acasă, iar Vitalis pleacă pentru scurt timp. Remi rămâne cu un băiețel, Mattia, care supraveghea fierberea unei oale cu supă. Oala avea capacul încuiat cu lacătul și un tubuleț subțire prin care să iasă aburii. Mattia povestește că Garofoli trimitea băieții să cânte sau să cerșească și le fixa o sumă cu care trebuia să vină acasă seara. Dacă nu reușeau să adune suma, pentru fiecare ban care lipsea băiatul respectiv primea câte o lovitură de bici sau i se reținea din mâncare. Pe Mattia, Garofoli îl lovise cu o bâtă în cap și acum avea junghiuri și dureri mari, avea capul umflat, buzele vinete și fața galbenă.
Garofoli sosește acasă și încep să vină și copiii. Cinci dintre ei nu aduseseră toată suma fixată, așa că Garofoli îl pune pe un băiat să-i lovească tare cu biciul. Tocmai când unul dintre ei urla de durere, sosește Vitalis. Când vede cum trata Garofoli copiii, îl ia pe Rémi și pleacă repede de acolo.

Capitolul XVIII Carierele de piatră de la Gentilly

În stradă, Vitalis îi spune băiatului că, în plină iarnă, nu au nici un ban, nimic de mâncare și nici adăpost. Pornesc spre Gentilly, la o carieră de piatră unde își găsise adăpost altădată. Pe drum, Rémi descoperă că bătrânul este bolnav, tremura tot timpul, iar mâinile îi ardeau.
Cei doi greșesc drumul în întunericul nopții de iarnă. După ce rătăcesc mult timp prin frig, ajung la cariera de piatră, dar aceasta fusese închisă cu un zid de jur împrejur. Se întorc spre Paris, Vitalis fiind hotărât să meargă la un post de poliție spre a fi trimiși la un adăpost. La marginea orașului, însă, îl lasă puterile.
Bătrânul, copilul și câinele se așează lângă un gard, pe o grămadă de bălegar. Băiatul aduce paie și cei trei se culcă în ele, Rémi lipit de signor Vitalis și cu Capi așezat deasupra lui. Frigul îi amorțește, apoi băiatul nu mai știe de el.

XIX Liza

Rémi se trezește într-un pat, într-o cameră încălzită, înconjurat de câțiva copii și un bărbat. Erau grădinarul, la a cărui poartă se culcaseră, și copiii lui. Rémi află că Vitalis murise, iar Capi mersese alături de el când fusese luat de acolo.
Dintre copii, cea mai apropiată de Rémi este micuța Liza, o fetiță foarte isteață, de vreo șase ani. Ea își pierduse darul vorbirii când avea vreo doi ani, în urma unui șoc, iar doctorii spuseseră că tot în urma unui șoc își va recăpăta graiul. Liza și ceilalți îl plac mult pe Rémi, iar grădinarul îi propune să rămână la el și să muncească la grădină, alături de copiii lui.
Reapare și Capi, iar Rémi  află, cu ajutorul poliției, că Vitalis fusese un mare cântăreț de operă, Carlo Balzani. Când își pierduse vocea, se retrăsese din viața artistică și devenise comediant ambulant.

* * * 

Pentru continuare, dă click aici: Singur pe lume (6)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !