PROSTIA OMENEASCĂ

de ION CREANGĂ

Se spune că era odată un om  care trăia laolaltă cu nevasta şi soacra. Și una, și cealaltă erau cam proaste. Omul avea cu nevasta lui un copilaş sugar.

Într-o zi omul plecă de acasă la treburile lui, iar nevasta rămase cu copilaşul. Îl spălă, îl înfăşă şi îl alăptă, apoi îl puse să doarmă în albie, lânga sobă.

Nu trecu mult după ce adormi copilul şi nevasta începu să jeleasca cât o ţinea gura, după copilaşul ei. Iute veni mama ei şi o întrebă ce are.

Ea răspunse că are să moară copilaşul dacă se va sui pisica pe horn şi va trânti în capul lui drobul de sare de acolo. Soacra  începu şi ea sa bocească.

Veni omul acasă şi află de ce se jeleau ele aşa. Speriat de prostia omeneasca, plecă în lume, zicând că se va întoarce numai dacă va gasi proşti mai mari ca ele.

Mergând el bezmetic, văzu un om care ţinea un oboroc, un coș, gol, cu gura la soare. Îl lua apoi repede şi fugea cu el în bordei. Iar ieşea şi iar îl ducea în bordei şi tot aşa. Întrebându-l, află că omul face asta ca să aibe lumină în bordei. Atunci omul nostru îi spuse să facă o spărtură cu toporul şi soarele va intra în bordei. Acela făcu aşa, iar omul plecă mai departe, să scape de prostia omeneasca,  mai numărând încă un tont.

Ajunse într-un sat, la casa unui rotar. Acela montase un car în casa şi acum nu putea să-l scoata afară, era uşa prea mică. Chiar atunci se hotărâse să taie tocul uşii, noroc cu omul nostru  că l-a învăţat să desfacă în bucăţi carul, să le scoată afară, apoi să le monteze la loc. Drumeţul nostru mai numără un nătărău şi porni mai departe.

La o casă văzu un neghiob care voia să arunce nişte nuci cu furca în pod şi nu izbutea. Îl învăţă să le pună într-un coș, să-l ia pe umăr şi să le urce în pod. Mai încolo, un mare prost se ostenea să urce vaca pe şură, ca să mănânce fân. O legase cu o funie de gât, se suise pe şură şi trăgea din răsputeri, cât pe aci să o spânzure. Îl învăţă şi pe acesta, să  ia fânul şi să-l dea jos la vacă, astfel că vaca scăpă cu viaţă.

Uimit de prostia omeneasca, drumeţul îşi spuse în sinea lui că era mai de crezut ca mâţa să dea bolovanul de sare jos de pe horn, decât să cari soarele în casă, să urci nucile în pod cu furca ori să tragi vaca pe şură la fân. Se întoarse acasă la copil, la nevastă şi la soacră, pe care le socoti mai istețe decât pe cei pe care îi întâlnise în călătoria sa.

Sfârșitul povestirii pe scurt a poveștii Prostia omenească

Sursa foto

Citește și textul întreg al poveștii !

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !