2 mai 2018

O SCRISOARE PIERDUTĂ (2)

comedie de ION LUCA CARAGIALE

Partea a II-a a povestirii pe scurt

Actul I (continuare)

Auzind că vine cineva, Zoe se ascunse din nou. Veniseră Farfuridi, viitorul candidat, şi Brânzovenescu, colegul său de partid. Erau intrigaţi că în interval de două ore îi văzuseră intrând pe rând la ziarul lui Caţavencu pe Trahanache, apoi pe madam Trahanache şi după aceea pe Ghiţă poliţistul.


Stârniră mânia prefectului, vorbind despre trădare, dar acesta se înfurie și mai tare aflând că domnul Caţavencu răspândise prin târg un afiş care dădea ca sigure desemnarea lui drept candidat la alegeri şi sprijinul lui Trahanache şi Tipătescu.
Cei doi plecară şi Zoe, care auzise totul, intră disperată în odaie. Tocmai atunci sosi şi un cetăţean turmentat, care le povesti cucoanei Zoe şi amantului ei, prefectul, că el era cel care găsise o scrisoare pierduta. O deschisese, Caţavencu văzuse că e o scrisoare pierduta a prefectului, îl dusese la băutură şi, când adormise beat, i-o luase.
Veni Ghiţă, cu vestea că avocatul vrea pentru scrisoare ori o sumă uriaşă de bani, ori deputăţia. În urma lui sosi şi Trahanache, care le spuse că l-a prins cu altă plastografie pe Caţavencu.

Actul II

Mai târziu, tot acasă la Tipătescu, în aceeaşi odaie, stăteau Trahanache, Brânzovenescu şi Farfuridi. Ei studiau listele electorale şi notau numele alegătorilor care vor vota cu ei. Trahanache fu încolţit de cei doi, care se temeau de trădare din partea lui Tipătescu. Le spuse clar că îl vor vota pe candidatul ales de partid, iar numele lui va sosi în curând, printr-o telegramă, apoi plecă supărat. Puţin mai târziu plecară şi cei doi, hotărâţi să trimită la guvern o scrisoare anonimă în caz de trădare.
Zoe îl întâlni, în sfârşit,  pe Ghiţă şi află că îl arestase pe Caţavencu, dar scrisoarea nu o găsise. Se duse înnebunită şi îl eliberă pe Caţavencu, iar acesta veni acasă la Tipătescu să vorbească cu el. Prefectul îi oferi fel de fel de funcţii şi de bunuri, dar Caţavencu nu voia decât deputăţia. Furios, Tipătescu sări la el şi atunci se repezi Zoe să îi despartă.
Supărată că Tipătescu nu cedează şi riscă să o facă de râs în târg pentru o scrisoare pierduta, Zoe îi promise lui Caţavencu să îl sprijine  în alegeri  ea şi bărbatul ei.
Sosiră cetăţeanul turmentat, Brânzovenescu şi Farfuridi, care rămaseră uluiţi aflând că partidul lor îl va sprijini pe Caţavencu. Tocmai atunci sosi şi telegrama de la guvern. La colegiul lor trebuia să se aleagă neapărat domnul Agamemnon Dandanache.

* * *


Urmează O scrisoare pierdută (3) 

Citește povestiri de lecturi pentru orice vârstă !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !