roman de JULES RENARD
Era seară. Domnul Lepic şi Ernestina citeau la lumina lămpii, domnul Lepic - ziarul, Ernestina - cartea primită ca premiu. Doamna Lepic împletea cu andrelele, Felix se încălzea în faţa sobei, iar Morcoveață stătea pe covor, gândindu-se la cine ştie ce.
Deodată, câinele Pyram începu să mârâie. Domnul Lepic îi ceru să facă linişte, dar câinele mârâi şi mai tare. Doamna Lepic îl făcu, mânioasă, neghiob, dar câinele se porni să latre cu atâta îndârjire, că îi sperie pe toţi. Degeaba îi trase doamna Lepic câteva scatoalce, degeaba îl pocni domnul Lepic întâi cu ziarul, apoi cu piciorul. Câinele, lungit pe jos, şi schelălăind când şi când de frica bătăii, urla de îi făcu pe toţi să turbeze.
Fără să aştepte să-i spună cineva ceva, Morcoveaţă, cel mai mic dintre ei, se duse să vada ce s-a întâmplat, gândind în sinea lui că ori a fost un trecător întârziat, ori a sărit cineva gardul în grădină, la furat.
Se duse pe întuneric, cu mâinile întinse, până la capătul coridorului întunecos. Trase zăvorul cu zgomot, să audă cei din casă, dar nu ieşi afară, cum făcuse alte dăţi. Stătu un timp cu ochii la stelele care se vedeau prin ferestruica de deasupra uşii, apoi se pregăti să se întoarcă, să nu intre ceilalţi la bănuieli.
Împinse cu zgomot la loc zăvorul ruginit, apoi se întoarse să-i liniştească pe ai lui. Dar, între timp, câinele se liniştise, fiecare îşi reluase liniştit ocupaţiile dinainte, şi nimeni nu îl băgă în seamă pe Morcoveață când spuse că o fi visat ceva Pyram.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !