de LIVIU REBREANU
Glasul pământului
Capitolul II Zvârcolirea
Luni dimineață, Zenobia, mama lui Ion, îl trezi pe bărbatu-său, afurisindu-l pentru lenea și gura lui slobodă. Se duse apoi și strigă la Ionică să se scoale. Dormea în podul cu fân și, când coborî, îl văzu că dormise cu cămașa de sărbători pe el, ba o mai și făcuse ferfeniță și o umpluse de sânge. Ion își luă traista cu mâncare și plecă la cosit.
La câmp, Ion dădu cu ochii de puținul pământ care le mai rămăsese. Avuseseră mult, căci Zenobia avusese zestre mare la măritiș. Putea să ia orice băiat din fruntea satului, dar ea îl iubise pe sărăntocul de Glanetașu. La însurătoare scăpase de sărăcie, numai că el nu gospodărise bine deloc frumoasa avere și aceasta se dusese în chefuri și pe la cârciumi, oricât de mult s-a luptat femeia să o păstreze. Ion cu ea semăna, era harnic și iubea pământul. Pentru el nu se mai dusese băiatul nici la școală, la liceu, fiindcă auzise glasul pământului și voia să fie mereu cu el, să îl muncească.
Către prânzul cel mic, Ion se opri din cosit să se odihnească. Anuța apăru pe cărare și schimbă câteva vorbe cu ea, gândind în sinea lui că e tare slăbuță și urâțică. Gândi apoi că doar o însurătoare cu ea îl va scăpa de sărăcie și voi să se întoarcă la muncă, dar tocmai atunci apăru și Florica. Îi reproșă că umblă după Ana, dar tânărul o opri cu o lungă sărutare, întreruptă doar de apariția Zenobiei.
Ana ajunse cu mâncarea la deal, unde cosea tatăl ei împreună cu doi lucrători. Vasile Baciu fusese și el sărac și scăpase de saracie prin însurătoare. El, însă, își iubise nevasta și suferise mult când murise de la o naștere. De atunci se apucase să bea și să piardă din avere. Din câți copii născuse nevasta, nu mai rămăsese decât Ana. Ar fi vrut să o mărite cu George fiindcă numai acesta ar fi acceptat să primească zestrea tocmai la moartea socrului. Îl ura pe Ion fiindcă îl vedea că e cum era el în tinerețe. Din cauza asta o ura și pe Ana.
Începu să o certe și să-i spună vorbe grele fiindcă stătuse cu Ion de vorbă, dar Ana nu mai auzea. Rămăsese cu ochii devale, unde îl vedea pe Ion sărutând-o pe Florica.
Dornic să povestească despre bătaia dintre Ion și George, Titu Herdelea porni spre Jidovița, unde îl trăgea ața la nevasta învățătorului Lang. La douăzeci și trei de ani, fără nici o diplomă, căci nu dăduse bacalaureatul, fără nici o perspectivă de a-și face un rost, publicase niște poezii și acum era socotit poet. Găsindu-l doar pe învățător, Titu se duse la cancelaria comunală și se apucă să citească gazetele românești și ungurești, pe care familia Herdelea nu își permitea să le cumpere.
Pe seară, când familia învățătorului se răcorea în pridvor, trecu pe acolo popa Belciug și vorbiră despre bătaia de la cârciumă. Din vorbă în vorbă, se învrăjbiră, căci popa îi ținea partea lui George al lui Toma Bulbuc, pe când familia Herdelea, mai ales doamna Herdelea, îl apărau pe fiul vecinilor lor, Ion al Glanetașului. Învățătorului, însă, îi părea rău să strice relațiile cu popa, care îl mai împrumuta câteodată cu bani, iar alte dăți îi dădea trăsura să ducă fetele pe la baluri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !