6 mai 2018

FRAM URSUL POLAR (4) Povestire pe scurt

de CEZAR PETRESCU

 Capitolul VII. ”Numele tău va fi fi Fram !”

Fram ursul polar a fost apoi cumpărat de la eschimoși de pescuitorii de balene și de foci pe câteva legături de tutun. L-au dus pe corabia lor, iar un om înalt și slab, cu ochi albaștri, l-a dezlegat și i-a dat să bea lapte cald și dulce.

Omul cel bun, Lars, l-a mângâiat apoi pe puiul de urs. În tinerețe fusese în expediția lui Nansen până aproape de Polul Nord.

Trei ani durase călătoria, iar când se întorsese în Norvegia, nu mai găsise decât mormintele mamei și logodnicei sale. Atunci se apucase de băutură.
Fiindcă numele corabiei lui Nansen fusese Fram, Lars i-a dat acest nume și puiului. Ajunși în Norvegia, l-a vândut pe Fram ursul polar pe zece sticle de băutură. După aceea ursulețul a fost cumpărat de circul Struțchi și a fost dresat cu ușurință, fiindcă era mai deștept decât ceilalți urși.
Acum, însă, după șapte ani, Fram a uitat ce a învățat de la oameni și a început să-și amintescă din vremea copilăriei. Uneori încerca să își mai facă numărul, acolo în cușcă, dar greșea și o lua de la început. Când obosea, se culca cu botul pe labe și, cu ochii minții, vedea sloiurile de gheață plutind pe apele oceanului.

Capitolul VIII. Îndărăt, spre oceanul polar

În orașul în care se află acum circul trăiește un domn bătrân care știa totul despre urși. În tinerețe fusese un mare vânător de urși. Până într-o zi, când împușcase o ursoaică ce își strânsese puiul la piept cu ultimele puteri. Luase puiul și încercase să-l hrănească, dar puiul tânjise după mama lui și, după un timp, murise. De atunci vânătorul nu a mai ucis nici o ființă vie. A studiat viața urșilor și a scris cărți despre ei.
Într-o dimineață, domnul cel bătrân vizitează menajeria circului Struțchi. Îl vede pe Fram ursul polar, iar directorul circului îi povestește ce a pățit Fram la ultimul spectacol. Domnul cel bătrân înțelege că directorul îl iubește mult pe Fram. Îi spune că îl poate ajuta numai dacă face un efort și îl trimite înapoi printre ghețurile natale, fiindcă Fram suferă de dor.
Directorul circului se ocupă și găsește o corabie care să-l ducă pe Fram înapoi la el acasă. Toți artiștii de la circ își iau rămas bun de la Fram. Ultimul rămâne cu el clovnul August prostul. Fără costum, machiaj și perucă, se vede că este un om bătrân, bolnav și obosit. Bătrânul îl îmbrățișează pe Fram și îi dau lacrimile. Ursul îl mângîie blând cu laba.
Pe vaporul care îl duce printre ghețuri, Fram ursul polar este mângâiat și el de o femeie tânără și frumoasă, care se interesase mult de el pe drum.

* * *

Urmează Fram ursul polar (5)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !