DE LA VĂRATIC LA SĂCU. Povestire pe scurt

povestiri de CALISTRAT HOGAȘ

Volumul ”Pe drumuri de munte”

Ciclul ”Amintiri dintr-o călătorie”

Urmare la Spre mănăstiri

Pe drumul mănăstirii Văratic, cei doi călători întâlniră și călugărițe și oaspeți ai mânăstirii. Merseră la arhondaric, unde li se dădu casă și masă pentru două zile. Cu părere de rău pentru tinerețea și frumusețea înmormântate sub îmbrăcămintea de călugăriță, autorul și tovarășul său de drum porniră mai departe în a treia dimineață, de la Văratic la Săcu.

Plecară către Sihla, având drept călăuză pe dascălul Alecu din Văratic. Străbătură podișul de peste Ciungi, cu milioane de flori strălucitoare și pâlcuri de mesteceni cu trunchiul de argint, cu adieri răcoroase și văzduhul plin de țârâitul greierilor și gâlceava gaițelor.

Pe măsură ce se apropiau de Sihla, natura devenea mai aspră: un covor de frunze uscate lua locul florilor, fagul sau bradul pe al mestecenilor, copacii erau mai deși, lumina mai puțină. Ajunseră la Sihla, în creierii munților, acolo unde se spunea că trăise Sfânta Teodora. Erau numai stânci, frig, singurătate și sălbăticie.

Singurul călugăr care trăia acolo îi duse pe călători să vadă întâi peștera sfintei. Era o scobitură în stânca muntelui, în care se spunea că ar fi trăit sfânta timp de 60 de ani. Îi duse apoi la fântâna sfintei, o scobitură în piatră, în vârful muntelui, deasupra prăpastiei. În scobitura asta se adunau câteva picături de apă, din ploi sau din roua nopților.

Urcară la Stânca Căprioarei și se bucurară de odihnă și de frumusețea locurilor. Stătură de vorbă cu pustnicul, care se tânguia că l-au călcat hoții. Întrebat de ce mai stă atunci pe acolo, el răspunse smerit că pentru Domnul. Totuși fața plină și roșie și ochii scânteietori  nu se potriveau cu smerenia lui.

Scoaseră merindele, pâinea și rachiul, din care sfinția sa gustă cu mare poftă. Plecară apoi spre mânăstirea Săhăstria. Natura nu era acolo așa aspră ca la Sihla, dar pustietatea părea și mai mare. Întâlniră acolo un călugăr păros și murdar, dar oboseala și foamea nu le dădeau de ales. Dascălul Alecu îi ceru ceva de mâncare și sihastrul aduse o legătură de ceapă și două pâini mici, negre și tari.  Dascălul aduse apă de la pârâu și înmuie pâinile, apoi se puseră pe mâncat cu mare poftă.

După două ore de mers, încheiară drumul de la Văratic la Săcu. Mănăstirea Săcu era bine păstrată încă, dar rămasă fără frumusețea și viața de altădată. La vemea aceea mai trăiau acolo câțiva călugări bătrâni. Nu mai veneau carete trase de patru cai. Nu mai erau cirezi de boi, herghelii de cai și turme de oi. Bucătăriile uriașe erau reci și pustii, căci secularizarea alungase trecutul strălucitor și plin de sine.

Găsești aici textul întreg !

Urmează La Agapia 

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !