26 aprilie 2018

ILIADA. Povestire pe scurt (4)

epopee de HOMER



Bătălia porni din nou. Troienii conduşi de Hector îi alungară pe ahei de sub zidurile cetăţii până la corăbii. Bătrânul Nestor, înţeleptul, îl trimise pe Patrocle, prietenul lui Ahile, să îi spună acestuia să îşi pună vestita lui armură şi să alunge troienii de la corăbii.


Patrocle îmbrăcă el însuşi armura prietenului său  şi plecă în fruntea mirmidonilor lui Ahile la corăbii. Muri ucis în luptă.
Cum armele şi armura lui Ahile rămăseseră la Hector, după moartea lui Patrocle, zeiţa Tetis se duse la zeul Vulcan şi îl rugă să-i facă altele pentru fiul ei. Agamemnon îi înapoie lui Ahile femeia iubită, pe care o respectase, şi îi dădu daruri bogate, astfel că se împăcară.
Pe câmpul de luptă, Ahile, mâniat de moartea prietenului său, ucise în dreapta şi în stânga până când ajunse în dreptul porţilor cetăţii Troia, unde se afla Hector. Când îl văzu atât de înfricoşător, Hector porni să fugă, iar Ahile cel iute de picior îl urmări îndeaproape. Ocoliră cetatea de trei ori, după care Ahile îl străpunse pe Hector cu lancea, luându-i viaţa.
Douăsprezece zile a batjocorit Ahile leşul lui Hector, atât de supărat era pentru moartea lui Patrocle. Apoi, ocrotit de zei, sosi la el tatăl lui Hector şi îi înmuie inima. Ahile îi dădu trupul viteazului său fiu şi îl asigură că va avea cele douăsprezece zile de care avea nevoie pentru funeralii, după cum era obiceiul.
După acest răstimp luptele porniră din nou. În ajutorul cetăţii Troia sosiră amazoanele, dar regina lor, Pentesilea, fu ucisă de Ahile. Tot acesta îl ucise şi pe Memnon, sosit din Egipt să îl ajute pe regele Priam, căruia îi era nepot.
În timpul acesta Paris ucisese mulţi ahei cu săgeţile sale şi tot el îl ucise şi pe Ahile. La naşterea sa zeiţa Tetis îl scăldase pe acesta în apele fermecate ale râului Stix, ca să nu poată să-l rănească nici o armă. Rămăsese totuşi  un loc neudat de ape, călcâiul de care îl ţinuse ca să îl scufunde în apă. Zeul Apolo dirijă mâna lui Paris şi săgeata acestuia străpunse tocmai călcâiul lui Ahile, care căzu mort la pământ. Paris muri şi el, după îndelungi chinuri, atins de o săgeată otrăvită.  După moartea lui, Elena se însoţi cu un frate de-al lui, Deifob.
Trecuseră aproape zece ani, muriseră cei mai de seamă luptători din ambele tabere, dar războiul troian nu se mai sfârșea...
Aşa se încheie epopeea Iliada. Sfârşitul razboiului troian şi alte întâmplări sunt povestite de Homer în epopeea Odiseea.

Sursa foto

Sfârșitul povestirii pe scurt a epopeii ”Iliada”

Citește povestiri de lecturi pentru orice vârstă!

4 comentarii:

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !