AMINTIRI DIN COPILĂRIE (10) Drumul spre Socola

de ION CREANGA

Mare necaz pe capul lui Ion (nu-i mai spuneau Nică acum, că era flăcău) a fost când a venit vremea să o ia pe drumul spre Socola. N-ar fi plecat în ruptul capului, căci era holtei şi ce îi era drag era pe aproape de casă, pe când până la Iaşi era drum lung, nu glumă.
Flăcăul se tot gândea ce drag îi este satul lui, cu apa cea limpede a Ozanei, ce dragi îi erau ai lui, mama şi tata, fraţii şi surorile şi tovarăşii lui din sat. Se gândea la săniuşul din timpul iernii şi la scăldatul din timpul verii, îi veneau în minte şezătorile, clăcile şi horele din sat.


Orice îi spunea însă mamei, aceasta îşi vedea de pregătirile pentru plecare. Și Zaharia lui Gâtlan mergea la şcoala de la Socola, din Iaşi. A doua zi urma să plece amândoi. Avea să îi ducă moş Luca, vecinul lor, care avea o căruţă cu doi cai.
Tot plânsul în zece rânduri de lacrimi nu i-a folosit la nimic lui Ion. Şi mama şi tata erau hotărâţi să îl trimită pe drumul spre Socola. Gândind că preoţii din sat n-au fost la Socola şi le merge grozav de bine, şi călugării la fel, lui Ion i-a trecut prin minte să îi spună mamei că el se face călugăr şi nu mai pleacă.
Dimineaţă, când a  sosit moş Luca, mama l-a suit iute pe Ion în căruţă şi acesta nu a mai apucat să-i spună de călugărie. Era o dimineaţă de sărbătoare şi satul era plin de fete şi flăcăi veseli şi îmbrăcaţi frumos. Necazul celor care plecau a fost şi mai mare, căci caii lui mos Luca erau tare slabi şi obosiţi şi de abia se mişcau.
Când au ieşit, în sfârşit, din sat, flăcăii au început să vorbească cu amărăciune despre soarta lor, despre ce îi aşteaptă la Socola şi despre ce lasă ei în urma lor.
Au poposit noaptea pe prispa unui rotar, chinuiţi de fumul de baligi arse ca să gonească ţânţarii. Moş Luca a spus că n-ar trăi nicicum la câmp, unde apa e rea, lemnele puţine, iar vara mori de căldură şi te chinuiesc ţânţarii. La munte însă, apa e dulce şi rece, lemne sunt destule, vara e umbră şi răcoare. Şi oamenii sunt mai sănătoşi, mai puternici şi mai voioşi.
Au plecat mai departe cu noaptea în cap şi au mers toată ziua, căci caii lui moş Luca se înmuiaseră de tot. Când au intrat în Iaşi au început oamenii să râdă de ei, încât flăcăii s-au acoperit cu un ţol, să nu-i mai vadă lumea. Într-un târziu s-a isprăvit și drumul spre Socola, unde aşteptau o mulţime de dascăli veniţi de pe la şcolile de catiheţi desfiinţate din toate judeţele Moldovei.

Sfârşitul povestirii pe scurt a volumului ”Amintiri din copilărie”

Pentru a citi textul întreg al acestui fragment, dă clic aici !

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !