Citate favorite (213) ”Surâsul Caterinei. Mama lui Leonardo da Vinci” de Carlo Vecce

 

Din munții Caucazului la Constantinopol, de aici la Veneția, apoi la Florența, iar de aici la Vinci; din prințesă, fiică de mare prinț cerchez, la starea de sclavă trecută de la un stăpân la altul, apoi femeie liberă ținută în starea de țărancă săracă; mamă a unui copil dat de alții la orfelinat din clipa în care s-a născut, apoi mama lui Leonardo, care nu a avut voie niciodată să-i spună ”mamă”.

O istorie uimitoare, un adevărat roman de aventuri împletit cu informații pe care nu le-am mai întânit nicăieri, scris cu un har excepțional. Am intrat în pielea eroinei și am trăit întâmplările vieții sale (văzute în fiecare capitol prin ochii diferitelor personaje din perioadele respective), temându-mă tot timpul să nu se termine cartea. Când am terminat-o, am simțit că abia aștept să o recitesc!

”Dar ce nume să aleg pentru Ochi-de-cer? ...Mi-am zis că se cade să urmez khabza, tradiția părinților. Cel care propune numele noului venit pe lume trebuie să fie prima persoană care trece pragul casei după nașterea copilului, și acea persoană era Demetrius. Grecul m-a privit, a privit inelul, apoi pe mama mea și m-a întrebat când anume se născuse fetița. ...Irina a grăit cu un puternic accent rus: două luni și zece zile după începutul ultimului Zhilqi, Anul Calului.

Demetrios a închis ochii, încercând să facă în minte un calcul rapid, așa cum sunt obișnuiți să facă negustorii. Ziua trebuie să fi fost chiar praznicul de Haghia Ecaterini. Și atunci, fără șovăire, o privi pe fată și îi rosti solemn numele: Ecaterini.”

” In spatele fețelor respectabile ale notarilor și preoților, economia se învârtea aproape în întregime în jurul pieței de capete. Prin bazarurile orientale ... era încă cerere de flăcăi tineri și zdraveni, slavi, tătari sau cerchezi. Dar era un trafic interzis formal, după protestele celor ce conduceau Ciprul și care vedeau întărindu-se tot mai mult puterea păgânătății. Dinspre Veneția, însă, cererea cea mai mare era de femei și mai ales de fete, ca să fie îndrumate spre munca din atelierele de țesut sau spre treburile casnice ...și adesea cu sarcini speciale și mai discrete, departe de ochii soției, ai femeilor din casă și ai preoților. Oricum, într-un oraș precum Veneția toți știau totul, doar se făceau că nu știu.”

”Mă întind să văd mai bine de după ușă ce face Caterina, aplecată asupra lucrului său. Fără să apese pe cărbune și atingând ușor foaia, ... a început imitând motivul de pe brocartul pe care îl avea în față, dar după aceea nu l-a mai privit și a continuat după inspirația ei, continuând să tot învârtă linia volutei, răsucind-o și împletind-o de mai multe ori, până i-a ieșit un desen al fanteziei ei, despre ceva ce nu există în această lume,... iar acel desen în interiorul său prezenta un altul, o splendidă albăstrea. Benvegnuda o privește năucă, nu-și crede ochilor. Și nici eu nu mai văzusem în viața mea așa ceva. Dar cine e această Caterina? De unde vine?”

”Îmi zice doar că ea e o nobilă prințesă, fiica prințului Jacob al poporului din munți, care a fost ucis de oamenii veniți din Apus, iar ea a devenit sclavă. Își amintește de numele acelui loc, de cel al unui oraș și al unui râu mare, Tana...

Din Tana, Caterina a fost dusă deasupra apelor în burta unui monstru de lemn de către un uriaș roșcovan până la un oraș făcut din aur, și pe urmă într-un alt monstru de lemn până la un oraș făcut din apă, unde a fost dată stăpânului Donato. Înțeleg că vorbește despre Constantinopol și despre Veneția.

La Veneția, Donato a salvat-o de la un act de violență și de la moarte, după care ea l-a salvat pe Donato și l-a adus până aici.”

Citatele au fost preluate din volumul ”Surâsul Caterinei. Mama lui Leonardo da Vinci” de Carlo Vecce.

Postarea participa la ”Citate favorite” de la Suzana.