Citate favorite (166) ”Casa de lângă lac” de Kate Morton

 

În anul 1933, la conacul Loeanneth de pe moșia cu același nume din Cornwall, în sud-vestul Angliei, dispare fără urmă Theo, fiul de unsprezece luni al soților Edevane, proprietarii moșiei.

În anul 2003, Sadie Sparrow, detectivă la poliția din Londra, comite o greșeală la finalul anchetei unei alte dispariții și este trimisă forțat într-un concediu de o lună de către șeful ei direct. 

Sadie pleacă la bunicul ei, care locuia în Cornwall și descoperă din întâmplare conacul Loeanneth, acum părăsit de oameni, ca și moșia. Ea află despre dispariția copilului, de a cărui urmă nu reușise nimeni să dea, și încearcă să dezlege enigma.

Prinsă într-o dantelărie de aventuri, suspense și surprize uimitoare, povești de dragoste, din trecut și din prezent, Sadie izbutește să rezolve nu numai cazurile celor două dispariții, ci și un caz de crimă.

”Era ceva în neregulă cu locul acela. Încă de când se strecurase prin spărtura din poartă o cuprinsese un sentiment ciudat, o senzație inexplicabilă că lucrurile nu erau tocmai cum ar fi trebuit să fie.

Trecuseră deja zece minute de când înainta când și-a dat brusc seama despre ce era vorba. Câmpul era pustiu. Nu lipseau pomii, iarba sau păsările, acestea se găseau din belșug, altceva lipsea. Nu se vedeau pe nicăieri tractoare care să se învârtă de colo-colo, nici țărani care să repare gardurile și nici vite care să pască, ceea ce era neobișnuit prin părțile acelea.”

”Casa din fața ei era părăsită. Era greu de explicat dar avea un aer, o aură care arăta asta.

Deasupra ușii se afla un vitraliu: patru siluete în veșminte lungi, fiecare într-un cadru zugrăvind câte un anotimp. Sadie a tras mai aproape de ușă lada mare și murdară în care se plantau cândva flori, pe marginea căreia s-a cocoțat cu mare băgare de seamă. Printr-o porțiune ceva mai mare de geam curat a deslușit ceva ce semăna cu un hol cu o masă ovală în mijloc. Pe masă se afla un vas de porțelan chinezesc, pictat cu flori pe margini și cu un model auriu șerpuind pe mâner. De o rozetă de stucatură din tavan atârna un candelabru de sticlă ori de cristal, oricum ceva scump, și o scară mare cu un covor roșu zdrențuit se arcuia în sus, spre fundul încăperii. Pe peretele din stânga se vedea o oglindă rotundă, atârnată lângă o ușă închisă.”

”Sadie a sărit de pe ladă și s-a îndreptat spre fereastră. Cu mâinile făcute streașină în dreptul ochilor, s-a uitat înăuntru.

Camera era întunecată, dar pe măsură ce își mijea privirea, a început să distingă anumite obiecte: un pian mare într-un colț, lângă ușă, o canapea în mijloc cu două fotolii dinaintea ei, un șemineu pe peretele din spate. Sadie a avut din nou acel sentiment cunoscut, plăcut, pe care îl încerca atunci când descoperea viața cuiva. Considera că astfel de momente erau o recompensă a meseriei ei, chiar dacă adesea vedea lucruri urâte; întotdeauna o fascinase felul în care trăiau alți oameni. Și, deși aceasta nu era scena unei crime și ea nu era un detectiv în exercițiul funcțiunii, a început automat să-și noteze observațiile în minte.”

”Sadie și-a mușcat buzele, gândindu-se. Luând în considerare capacul deschis al pianului, pernele răvășite de pe canapea, ceașca de ceai de pe masă, încăperea lăsa oarecum impresia că cel care fusese acolo ultima dată tocmai ieșise și urma să se întoarcă dintr-o clipă în alta. Dar, în același timp, lumea aceea de dincolo de geam părea misterios, permanent încremenită. La început, Sadie a crezut că își forțase ochii prea tare, dar apoi și-a dat seama că aspectul împâclit al camerei se datora prafului.

Cât de gros era stratul vedea mai bine pe biroul de sub fereastră, unde o rază de soare scotea la iveală depunerea de pe fiecare obiect: de pe călimară, de pe abajurul lămpii și de pe carțile deschise aruncate la întâmplare. Atenția i-a fost atrasă de o coală de hârtie, un desen reprezentând un copil, un chip frumos, cu ochi mari, serioși, cu buze moi și cu părul ce îi cădea pe ambii obraji, încât el (sau ea, era greu de spus) arăta mai degrabă a spiriduș de grădină decât a copil adevărat. ... În colțul de jos scria ceva... o semnătură și o dată, 23 iunie 1933.”

Citatele au fost extrase din volumul ”Casa de lângă lac” de Kate Morton, apărut la editura Humanitas în anul 2021.

Această postare este înscrisă la ”Citate favorite” de la Suzana.