Citate favorite (164) ”Blestemul regelui” de Philippa Gregory

Cu puțin înainte de a începe secolul XVI, în Anglia se petrec mari schimbări. Dinastia Plantagenet este uzurpată de Henric, cel avea să își ia numele de Henric al VII-lea și să afirme că a întemeiat dinastia Tudor.

Bărbații din neamul Plantagenet mor unul câte unul, spre marea durere a reginei Elisabeta, soția lui Henric al VII-lea, și a Margaretei Pole, amândouă prințese din neamul Plantagenet.

Margaret Pole, cea care povestește întâmplările pe parcursul întregului roman, fusese măritată fără voia ei cu un nobil mărunt, rudă a mamei regelui, fără avere și fără nume, dar obedient noii stăpâniri.

Margaret află în mare taină de la Elisabeta că aceasta, împreună cu mama ei, rostise asupra neamului Tudor un blestem înfricoșător, ca niciun băiat din neam sau fiul ori nepotul său să nu ajungă să trăiască să-și ocupe locul hărăzit, ori să nu aibă vreun urmaș băiat, iar fetele să fie sterpe. Astfel, spița lor se va stinge. Din nefericire, Elisabeta avea să fie căsătorită, și ea fără voia ei, chiar cu întemeietorul neamului Tudor, regele Henric al VII-lea.

De la moartea primului fiu al lui Henric al VII-lea și al Elisabetei, Arthur, și înscăunarea fratelui mai mic al acestuia, Henric al VIII-lea, blestemul pare să se împlinească. Soțiile lui Henric VIII fie nu au avut copii, fie au născut băieți care au murit, fie au născut fete care nu au avut copii. Pe parcursul câtorva zeci de ani, Henric VIII devine dintr-un tânăr vesel și nepăsător, totuși cumsecade, un bărbat crâncen, incapabil să vadă și să rostească alt adevăr decât cel plăsmuit de el, lipsit de principii și de cuvânt, condamnând la torturi și la moarte, din capriciu sau din pură răzbunare, oameni de rând, preoți, nobili, ba chiar femei și copii.

După mai bine de douăzeci de ani de căsnicie, ușuraticul rege vrea să scape de soția sa, din neamul regilor Spaniei, pentru a se putea însura cu amanta, Anne Boleyn. Aceasta fusese mai vicleană decât amantele care o precedaseră: îl ațâțase pe rege, dar nu voise să ajungă în patul acestuia decât dacă o lua de soție.

Unul dintre fiii lui Margaret, Reginald, trimis chiar de rege să studieze în marile universități din Europa, ajunge mare teolog și învățat. Acum, regele îl trimite în bibliotecile europene pentru a căuta motive legale ca să se despartă de prima sa soție, Caterina de Aragon. Reginald aduce însă o întreagă documentație în sensul opus. După ce-i prezintă regelui concluziile cercetărilor, Reginald este adus acasă la mama sa de fratele său, Montague.

”Fiul meu erudit se împleticește de parcă ar fi bolnav; abia se ține pe picioare. ... Lui Reginald i se taie picioarele. Se prăvălește în genunchi în fața mea, cu capul plecat.

- Iartă-mă, spune el.

- Ce s-a întâmplat?

Chipul îi este palid, mâinile îi sunt umede și tremură.

- Ești bolnav? îl întreb, cuprinsă brusc de spaimă.

Montague clatină sumbru din cap.

- Nu e bolnav, spune el. E bătut. A fost trântit la pământ.

Îi strâng lui Reginald mâinile tremurânde.

- Cine a cutezat să-i facă rău?

- Regele l-a lovit. Regele a scos pumnalul la el.

Sunt mută de uimire. Îl întreb pe Reginald:

- Ce ai spus? Ce ai făcut?

- I-am spus că nu există temei în legea lui Dumnezeu, în Biblie sau în dreptul comun să o repudieze pe regină, zice el. I-am spus că asta este părerea tuturor. Și atunci mi-a tras un pumn în față și a înșfăcat un pumnal de pe masă. Dacă Thomas Howard nu l-ar fi prins, m-ar fi înjunghiat....

Singurul care are voie să poarte o armă la curte este regele. Știe că, dacă scoate vreodată sabia la cineva, va ataca un om neînarmat. Contravine oricărui principiu cavaleresc pe care Henric l-a învățat în copilărie. Nu-mi vine să cred că a fost agresiv față de un bărbat mai tânăr și mai plăpând decât el, față de un cărturar, unul de-ai lui. Nu-mi vine să cred că a scos un cuțit tocmai la Reginald. Nu e vorba de unul dintre tovarășii lui de curvăsăreală, de bătăi și de beție: e Reginald, cărturarul lui...

Reginald ridică privirea către mine. Vânătaia i se înnegrește pe obraz și în ochi i se citește groaza.

- Cred că și-a pierdut mințile, spune el. Parcă era nebun. Cred că regele nostru a înnebunit.”

Cu adevărat înnebunit de dorința de a o avea pe Anne Boleyn, Henric VIII rupe legătura cu papalitatea, sugrumă biserica catolică din Anglia și proclamă o nouă religie, de natură protestantă, religia anglicană. În calitate de cap al statului și al bisericii sale, declară nulă căsătoria cu Caterine de Aragon și își împlinește visul de a se însura cu Anne Boleyn. Vis scurt, căci și aceasta aduce pe lume numai o fată care supraviețuiește, așa că își pierde viața condamnată pentru motive mincinoase și Henric trece la a treia soție.

Margaret Pole este martoră și părtașă, în anumite perioade, la viața curții engleze în timpul primelor cinci soții ale lui Henric al VIII-lea. Viața ei este o alternanță neîntreruptă între culmea bogăției și a unei înalte poziții sociale la curte și sărăcia lucie împreună cu groaza de a-și vedea ucise rudele apropiate și îndepărtate din neamul Plantagenet.

Citatul a fost preluat din romanul ”Blestemul regelui” de Philippa Gregory, apărut la editura Polirom în anul 2019.

Această postare este înscrisă la ”Citate favorite” de la Suzana.