Leonardo da Vinci (1452-1519) a fost modelul idealului
renascentist al lui ”uomo universale”.
Artistul a fost fiul nelegitim al lui Ser Piero di
Antonio, un notar, și al Catarinei, o țărancă, din micul orășel Vinci, de lângă
Empoli. Ser Piero a recunoscut talentul remarcabil al fiului său și a realizat
că trebuie să devină artist, în pofida faptului că, la acea vreme, a fi artist
nu se considera o profesie.
În anul 1469, Leonardo a devenit ucenic în atelierul lui
Andrea del Verocchio, important pictor florentin. A trăit și a lucrat în casa
lui Verocchio alături de Botticelli, Perugino, Lorenzo di Credi și alții.
Contactul cu Leonardo a avut un efect puternic asupra lui
Verocchio. Giorgio Vasari, celebrul istoric de artă din secolul XVI, povestește
că Leonardo a primit drept sarcină să picteze unul dintre îngerii din tabloul
maestrului său, Botezul lui Cristos. Îngerul a ieșit mult mai frumos decât
figurile pictate de maestru. Verocchio s-a supărat atât de tare că un ucenic a
reușit să-i depășească măiestria, încât n-a mai vrut să pună mâna niciodată pe
pensulă. Într-adevăr, deși există câteva picturi ulterioare, după 1472
Verocchio a realizat mai mult bronzuri sau sculpturi.
În timp ce se afla încă în atelierul din Florența, faimos
loc de întâlnire pentru intelectuali și oameni de știință, Leonardo a intrat în
contact cu multe domenii ale cunoașterii, devenind artist, inventator și
cercetător. În acest sens, este impresionantă scrisoarea trimisă de artist
ducelui Ludovico Sforza, document ce face parte din Codex Atlanticus, aflat la
Biblioteca Ambrosiana din Milano.
În scrisoare, Leonardo încearcă să atragă atenția asupra
sa, mai ales în ceea ce privește cunoștințele militare, invențiile și
planurile. El descrie în detaliu tipuri diferite de echipament militar, cum ar
fi poduri de transport, berbeci, scări de asalt, mine, explozivi, tunuri și
puști, arme navale, tuneluri de atac, vehicule armate de atac, catapulte și
multe altele.
Schița arbaletei uriașe, cu deschiderea arcului de 24 metri. Afetul ei era sprijinit pe trei perechi de roți înclinate. Ar fi putut să arunce pietre cu greutatea de 50 de kilograme. Nu a fost realizată niciodată. Schița face și ea parte din Codex Atlanticus.
La sfârșitul scrisorii, Leonardo menționează că este și arhitect,
pictor și sculptor. ”Pe timp de pace mă pot confrunta cu orice tip de
arhitectură... În plus, la lucrul cu marmura, metalul sau lutul, ca și în
pictură pot de asemenea oferi ceva ce se poate compara cu opera altui artist,
oricare ar fi acesta.”
În 1482, Leonardo intra în serviciul lui Ludovico Sforza
și rămânea la curtea acestuia de la Milano timp de 17 ani, până în anul 1499.
Aici, Leonardo și-a aprofundat cunoștințele prin intermediul studiului
tratatelor clasice, dar și a observării naturii și a anatomiei umane. El a
devenit un savant multilateral, iar această cunoaștere totală a pătruns și în picturile
sale.
Un vizionar de exceptie! Sunt incredibile ideile pe care le-a avut, atat de departe de timpul sau. Dar probabil ca asa se petrec influentele astrelor asupra umanitatii!
RăspundețiȘtergereMultumesc pentru postare, draga Zina!
Un weekend placut!
Probabil că da. Păcat că astrele alea nu au grijă și de oamenii din ziua de azi...
ȘtergereSăptămânî excelentă, dragă Suzana!
Cu adevărat un „geniu universal”! Omul acesta a strălucit în toate domeniile pe care le-a abordat. De la artă, la științe. Un model desăvârșit al omului de geniu.
RăspundețiȘtergereToată admirația și prețuirea! :-)
Astăzi, ne-am bucura dacă am avea măcar oameni, de genii nu mai vorbim!
ȘtergereSăptămână excelentă!
Își alegea singur blocurile de marmură din carieră pentru sculpuri...
RăspundețiȘtergereMeșterul priceput își alege singur materialele, nu?
ȘtergereMi-a placut articolul, foarte interesant!
RăspundețiȘtergereȘi este foarte puțin spus despre acest geniu al omenirii...
Ștergere