Dacă nu vei dori multe, puținul îți va părea mult, căci o dorință moderată face sărăcia echivalentă cu bogăția. Democrit
Nu căuta să-ți sporești averea, ci să-ți reduci dorința. Platon
În toate timpurile, mai puțini au fost aceia care și-au învins dorințele decât aceia care au biruit oștiri dușmane. Cicero
Cât timp lipsește lucrul pe care îl dorim, ni se pare că le întrece pe celelalte. După ce l-am dobândit, dorim altceva și aceeași sete îi stăpânește pe cei care năzuiesc necontenit în viață. Lucrețiu
Dacă vrei să fii fericit, roagă-i pe zei să nu ți realizeze cele dorite. Seneca
Dorința greu de înfrânat prin însăși natura ei, devine cu neputință de înfrânat când e susținută și de bogăție. Plutarh
Adu-ți aminte cum trebuie să te porți la un ospăț. Dacă vine în dreptul tău ceva din ceea ce se servește, întinde mâna și ia și tu modest. Trece pe dinaintea ta? Nu-l opri. Dacă încă n-a sosit, nu-ți spori și mai mult dorința, ci așteaptă până când va veni lângă tine. Tot așa să te porți când e vorba de copiii tăi, de soția ta, de demnități, de avere; astfel vei ajunge odată vrednic să fii comesean al zeilor. Iar dacă nu vei lua nimic din ceea ce ți se pune dinainte, ci îți vei întoarce privirea, atunci nu numai că vei fi un comesean al zeilor, dar vei participa și la domnia lor. Epictet
Ce puțin bine se găsește în lucrurile pe care le dorește omul, față de ceea ce omul presupune că va găsi în ele! Machiavelli
Noi, necunoscându-ne bine pe noi înșine, dorim adesea propriul nostru rău, pe care puterile înțelepte ale cerului ni-l refuză spre binele nostru. Shakespeare
Viața este scurtă și plină de griji; ea trece toată numai în dorințe. Noi amânăm pentru viitor liniștea și bucuriile noastre, pentru o vârstă în care cele mai mari bunuri, sănătatea și tinerețea, au dispărut deja. Vine acel timp și încă mai avem dorințe, când suntem cuprinși de frigurile care ne sting. Totuși, dacă ne-am fi vindecat, aceasta n-ar fi fost decât pentru a continua să dorim mai departe. La Bruyère
Viața este scurtă și plină de griji; ea trece toată numai în dorințe. Noi amânăm pentru viitor liniștea și bucuriile noastre, pentru o vârstă în care cele mai mari bunuri, sănătatea și tinerețea, au dispărut deja. Vine acel timp și încă mai avem dorințe, când suntem cuprinși de frigurile care ne sting. Totuși, dacă ne-am fi vindecat, aceasta n-ar fi fost decât pentru a continua să dorim mai departe. La Bruyère
Nu e nimeni care să țină strâns în brațe ceea ce a dorit și să nu năzuiască nebunește spre ceva și mai de dorit. Goethe
Din înțelepciunea indiană:
* Marii înțelepți liberați de patimi au numit înlăturarea dorinței ”bunăstare”. Dorința nu încetează prin acumularea de bogății, după cum nici setea nu se potolește prin adorarea focului.
* Până și călugărul cerșetor și gol – care trăiește singuratic după ce și-a părăsit casa și bea apă cu pumnul – e mânat pe lumea aceasta de dorințe.
* Celui care îmbătrânește îi îmbătrânește părul, îi îmbătrânesc dinții, îi îmbătrânesc ochii și urechile, numai dorința rămâne veșnic tânără.
* Cel care are o sută, dorește o mie; cel care posedă o mie, dorește o sută de mii; cel care-i stăpân pe o sută de mii, dorește să fie domn; cel care-i pe tron, năzuiește la cer.
* Oamenii doresc ceea ce nu au și nu le place ceea ce au. Iarna ei vor arșiță, iar vara – zăpadă.
* Foamea, setea și dorința sunt cele trei soții ale mele, care nu se duc la altul cât timp trăiesc eu. Între ele, însă, dorința e un model de credință, căci nu mă părăsește niciodată.
În fiecare zi de luni vom păși în noua săptămână cu mintea limpezită și cu sufletul pregătit pentru tot ceea ce vom întâmpina. Nu numai atât, dar ne vom cunoaște mai bine și ne vom împărtăși ceea ce gândim, căci știut este că omul alege din cărți gândurile care se potrivesc cu ale sale.
Înscrie în tabel numele tău și linkul postării tale. Scrie un comentariu cât de mic la postarea mea și vizitează-i și pe ceilalți înscriși, cu comentariul de rigoare. De altfel, serialul are sloganul ”Click&Comment Monday” ! Distribuie pe rețele articolele care îți plac!
Serialul ”Citate favorite” a apărut în urma colaborării cu Ella
Foarte utila aceasta colectie de citate despre dorinte. Oare daca ne-am intreba daca o dorinta este cu adevarat necesara si nu doar un paliativ la o stare de spirit nu ar fi mai bine? Cam complicat dar nu imposibil! :)
RăspundețiȘtergereO saptamana minunata, Zina draga! <3
Și înțelepciunea populară și filosofii ne îndeamnă să ne punem această întrebare. Totuși, câți ne-o punem?...
ȘtergereSăptămână minunată și ție, dragă Suzana! ♥
De luat aminte! Mi-au placut toate citatele, dar mai ales cele ale lui Goethe, Democrit, Shakespeare. :) O saptamana buna!
RăspundețiȘtergereMăcar un pic dacă am lua aminte...
ȘtergereSăptămână excelentă, Ina!
Este bine sa ai dorinte, dar cu moderatie, vorba aceea "ce e prea mult, strica". Si da - este bine sa mai si meditam ce ne e cu adevarat necesar, ce nu. Sau, si mai bine, ce ne dorim cu adevarat si ce ne dorim doar pentru ca au si altii si suntem fermecati de reclame si facuti sa credem ca... vrem si noi :))).
RăspundețiȘtergereTotusi, nu cred ca este bine sa nu avem deloc dorinte. Nu e sanatos, ca orice extrema. Sa ne mentinem deci dorinta de viata, plus cateva alte mici si ... aducatoare de bucurii.
Pupici cu drag <3
Bineînțeles, calea de mijloc e cea mai sănătoasă!
ȘtergereSăptămână excelentă, Rux!
Câtă dreptate au toți, dar mai ales Shakespeare. Și nu-mi pot explica cum de are întotdeauna dreptate?! Parcă ar fi o sumă de înțelepți într-unul singur...Genial!
RăspundețiȘtergereDa...omul e nesătul, dacă are un milion, vreau 100 de milioane și tot așa!
Dragă Zina, să ai o săptămână minunată! :)
Eh... Ce sa zic... Shakespeare a fost numai unul...
ȘtergereSăptămână minunată și ție, dragă Mirela!
Cele mai multe dintre aceste ganduri despre dorinta imi aduc un argument in plus ca buddhistii au dreptate: "fericit este omul care nu are dorinte" (citat aproximativ). :) Cu practica e mai greu.
RăspundețiȘtergereSaptamana minunata iti doresc, Zina draga!
Ei, chiar deloc... iar nu e bine. Calea de mijloc, Diana, calea de mijloc! ☺
ȘtergereSăptămână minunată și ție!
interesante toate,pilde de intelepciune;putem observa totusi,o crestere
RăspundețiȘtergeresau o descrestere a cantitatii dorintelor,sau a intensitatii atingerii lor
,odata cu etapele vietii,nivelul de cultura,si alti factori.
Dorinta mea actuala este...sa nu plece inca,toamna asta frumoasa !Nu?
Asta e o dorință pozitivă, deci o preiau și eu! ☺
ȘtergereCred ca e bine sa nu confundam dorintele cu necesitatile...
RăspundețiȘtergereSunt cugetari binevenite.
Multumesc!
Da, e bună atenționarea. ☺
ȘtergereSeară plăcută!
Mi-am amintit de un călugăr care trăia pe un munte, având peste 100 de ani și care mânca, zilnic, numai grâu ținut în apă...
RăspundețiȘtergereMda... Pe de altă parte, la ce i-a folosit lui și cui i-a folosit să trăiască 100 de ani, departe de oameni, mâncând numai grâu încolțit?...
Ștergere