23 mai 2018

SINGUR PE LUME. Povestire pe scurt (11)

roman de HECTOR MALOT

 Capitolul XL Lebăda

Rémi nu se mai simte singur pe lume, fiindcă este întovărășit de credinciosul său prieten, Mattia. Cei doi prieteni ajung înapoi în Franța și hotărăsc să meargă de-a lungul fluviilor și canalelor, pentru a regăsi vasul doamnei Milligan, Lebăda.


După o vreme destul de îndelungată, la Charenton dau de urma vaporului. Trecuse pe acolo cu vreo două luni mai înainte. Pornesc mai departe, bucuroși că drumul lor va trece și prin localitatea în care locuia Liza. Ajunși acolo, însă, nu o găsesc. Unchiul ei murise, mătușa plecase în Egipt ca guvernantă a unor copii, iar pe Liza o luase chiar doamna Miligan pe vaporul ei.

Capitolul XLI Scutecele frumoase n-au mințit

Băieții găsesc până la urmă și vaporul, dar era închis și nelocuit. Află de la paznic că doamna și cei doi copii plecaseră cu trăsura, în Elveția, undeva pe lângă Vevey. Pornesc și ei într-acolo, dar, odată ajunși, au o surpriză neplăcută. Regiunea era plină de sătucuri și stațiuni, iar ei nu știau în care se află doamna Milligan. Pornesc la drum, cântând din loc în loc, ca să-și câștige banii pentru hrană.
Într-o dimineață, Rémi cântă cântecul lui favorit, o canțonetă napolitană. Când termină prima strofă, se aude din spatele unui zid o voce nesigură, cântând stofa a doua. Era Liza. Locuia acolo cu doamna Milligan și Arthur. Auzind vocea lui Rémi, avusese un șoc și își recăpătase glasul.
Liza îi conduce pe băieți prin grădină, spre locul în care se aflau doamna Milligan și Arthur. Rémi îl vede și pe James Milligan și se ascunde, de teamă să nu-l trimită în Anglia, la Driscoll. Mattia se duce la doamna Milligan și îi povestește ce spusese James Milligan despre ea și despre Arthur, apoi îi spune totul despre Rémi.
Doamna Milligan vine și îl îmbrățișează cu căldură pe Rémi, îl roagă să mai povestească și el o dată și îi trimite la Hotelul Alpilor, unde cei doi prieteni sunt tratați cum nu fuseseră tratați niciodată în viața lor. Mănâncă numai bunătăți, apoi doamna Milligan vine cu un croitor și o lenjereasă care le iau măsuri pentru haine. Doamna vine apoi în fiecare zi, până când trimite trăsura după ei să îi aducă la ea acasă. Aici se afla tușa Barberin, cu faimoasele scutece de copil. Intră apoi și James Milligan, căruia doamna Milligan, cumnata lui, îi spune că Rémi este fiul ei cel mare, furat de Driscoll la porunca lui James Milligan. Driscoll era în închisoare și scrisese o scrisoare în care mărturisise acest lucru.

XLII În familie

Au trecut anii. Rémi locuiește acum în Anglia, la Milligan-Park, castelul strămoșilor săi, împreună cu mama lui, doamna Milligan, soția lui, frumoasa Liza, și fratele lui, Arthur, devenit un tânăr frumos și puternic. Se află aici și tușa Barberin, care se îngrijește de fiul lui Rémi, Mattia. În curând va avea loc botezul lui, iar cu acest prilej, Rémi vrea să-i reunească pe toți cei dragi și să le ofere un exemplar din povestea aventurilor sale. Numai signor Vitalis nu va putea veni, dar Rémi a avut grijă ca la mormântul maestrului să se ridice un bust din bronz pe care scrie Carlo Balzani.
Mattia, prietenul lui Rémi, a devenit un mare muzician și este denumit un Chopin al viorii. Urmează să vină cu Cristina, sora lui, de care este îndrăgostit Arthur. Doamna Milligan nu prea aprobă această dragoste, dar Rémi îl susține pe fratele său și lucrurile se vor aranja.
Liza află în ultima clipă de la soțul ei ce oaspeți dragi vor veni în curând. Veneau Etiennette cu nenea Acquin și cu sora lui, Catherine, care o ținuse pe fată cât fusese tatăl la închisoarea datornicilor. Benjamin, fratele Etiennettei și al Lizei, botanist celebru, venea dintr-o expediție în regiunea Amazonului. Alexis, celălalt frate, venea împreună doar cu Dascălul, căci unchiul Gaspard nu putuse veni. Venea și Bob, cel mai faimos showman al Angliei, și fratele său, comandantul vasului Eclipsa.
Când se adună cu toții la cină, Mattia povestește despre James Milligan, care își făcea veacul pierzând bani prin cazinourile din Baden, apoi despre familia lui Driscoll: soția îi murise, băieții fuseseră deportați peste ocean, ca și tatăl lor, în casă rămăsese numai fata cea mică și bunicul.
După cină, Rémi și Mattia hotărăsc să le ofere un concert celor dragi adunați acolo. Vine și bătrânul Capi, aducând în gură farfurioara în care adunase cândva banii la reprezentații. Rémi adaugă la sfîrșitul cărții sale, notele muzicale ale dragei sale canțonete napolitane, scrise de prietenul său, Mattia.

Sfârșitul povestirii pe scurt a romanului ”Singur pe lume”

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !

Despre viețile pline de aventuri ale altor copii ai putea să mai citești:

25 de comentarii:

  1. Multumescccc!!!!
    Nu apucasem sa citesc partea a 2a, iar acest rezumat a fost mai mult decat trebuia

    RăspundețiȘtergere
  2. Mi-a stat inima în loc până am citit finalul. Aceasta este a doua oară când am citit cartea dar sentimentul a rămas de neschimbat. Vă mulțumesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu plăcere! Mă bucur mult, e mare lucru să fii asa sensibil/a.

      Ștergere
  3. Deci cred că atâta dramă , tristețe și cel mai frumos final nu am mai citit niciodată . Este cea mai frumoasă poveste din lume

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este una dintre cele mai frumoase. ☺ Cu cât citești mai mult, cu atât descoperi mai multe povești frumoase.

      Ștergere
  4. Apreciez enorm munca pe care o depuneți! Rezumatele sunt foarte bine făcute, pe cât de detailat se poate la un rezumat. Deși nu mai sunt de mult timp elevă, rezumatele dvs. mă ajută foarte mult pentru pregătirea susținerii unor examene viitoare. Felicitări și mult succes în continuare!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc mult pentru aprecieri, felicitări și urări!
      Mă bucur foarte mult că îți sunt de folos!

      Ștergere
  5. Este super cartea aveam nevoie de aceste rezumate deoarece pur și simplu nu puteam sa citesc toată cartea dar cu ajutorul rezumatul a fost superb sa cad în adâncul suspans al citiri

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De ce pur și simplu nu puteai să citești toată cartea?... Ce te împiedica?

      Ștergere
  6. cum as putea sa l descarc ?multumesc si felicitari.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu plăcere! Mulțumesc și eu pentru felicitări!

      Îmi pare rău, nu se poate descărca. Te rog să citești ce am scris în josul paginii, unde scrie DACĂ EȘTI ELEV

      Ștergere
  7. Mi-a placut mult,maine dau test din aceasta carte.Am mai citit romane de pe acest site si chiar mi au fost de folos!

    RăspundețiȘtergere
  8. Mulțumim mult pentru ceea ce faceți! 🤗🤗🤗

    RăspundețiȘtergere
  9. Singur pe lume ,este un roman minunat și interesant,pe care eu îl recomand ca toți să-l citească.Că mulțumesc mult pentru rezumat!❤️🖊️📝

    RăspundețiȘtergere

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !