nuvelă de ION LUCA CARAGIALE
După plecarea călătorilor, Leiba rămase pe gânduri, posomorât. Închise cârciuma când era încă lumină. Chiar dacă veniră mușterii de trei ori să bată în obloane, nu deschise și nu o lăsă nici pe Sura să deschidă. Îi spuse că nu vrea să intre goi acolo. (Pentru evrei, goi se numesc cei care nu sunt de credința evreiască, în cazul acesta, creștinii). O trimise pe Sura la culcare, cu copilul.
După plecarea călătorilor, Leiba rămase pe gânduri, posomorât. Închise cârciuma când era încă lumină. Chiar dacă veniră mușterii de trei ori să bată în obloane, nu deschise și nu o lăsă nici pe Sura să deschidă. Îi spuse că nu vrea să intre goi acolo. (Pentru evrei, goi se numesc cei care nu sunt de credința evreiască, în cazul acesta, creștinii). O trimise pe Sura la culcare, cu copilul.
*
La capătul de afară al gangului ce ducea către han era o poartă solidă, bine închisă de o bârnă groasă pusă de-a curmezișul. Auzind tropote de cai, Leiba se duse și ascultă, tocmai când călăreții treceau la pas prin dreptul porții. Îi auzi vorbind despre cineva, întrebându-se dacă s-a culcat sau o fi plecat. Spuneau că, dacă e plecat, o să-i vină rândul altădată.
Leiba se întoarse în dugheană și rămase în așteptare. Auzi cum sună toaca pentru Înviere și știu că e miezul nopții. După o vreme auzi nisipul scrâșnind sub picioarele unor oameni care se apropiau de poartă. Se duse iar și ascultă. Era Gheorghe, cu alții, se pregătea să sfredelească poarta, ca să înlăture bârna.
Leiba simțea că îi arde creierul, se simțea fără scăpare. Avu un moment de mare slăbiciune, în care își închipui cum avea să fie țintuit de sfredelul cu care acum dădeau găuri în poartă. Apoi îi veni o idee care îl făcu să surâdă, să își îndrepte trupul. Urmări cum fierăstrăul unește două dintre cele patru găuri. Socoti că mai au de făcut trei tăieturi, se duse și luă ceva din dugheană și se întoarse.
Când bucata de lemn fu trasă afară și Gheorghe strecură mâna înăuntru să înlăture bârna care proptea poarta, Leiba îi prinse mâna cu un laț de sfoară. Trase cu putere tot brațul înăuntru și priponi bine sfoara. Gheorghe era prins fără scăpare, iar tovarășii lui plecară pe dată.
Dimineață Sura îl găsi pe bărbatul ei stând pe scaun în fața dinăuntru a porții. Privea cum mâna lui Gheorghe se înnegrise și se cocea la focul lămpii cu petrol pe care o pusese dedesubt. Veni lume multă și întrebă ce s-a întâmplat. Leiba, liniștit, spuse că el se duce la rabin să-i spună că nu mai e jidan, ci goi, fiindcă a aprins o făclie de Paște lui Cristos. (Jidan e o denumire batjocoritoare dată evreilor în limbajul popular).
Sfârșitul povestirii pe scurt a nuvelei ”O făclie de Paște”
Citește și textul întreg !
Ai putea să citești și alte povestiri pe scurt după nuvelele lui I.L.Caragiale:
Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !