roman de JULES RENARD
Într-o duminică, orbul ciocăni încet în uşă cu capătul toiagului. Domnul Lepic îi spuse doamnei Lepic să îl lase să intre, fiindcă era ziua lui de cerut pomană. Morcoveață era și el acolo.
Ursuză, doamna Lepic îl apucă de braţ şi îl trase repede pe uşă, căci afară era frig. După ce salută, orbul se duse către sobă, ciocănind din loc în loc cu bastonul. Se aşeză pe un scaun şi întinse spre sobă mâinile îngheţate.
Domnul Lepic îi întinse un gologan drept pomană şi îşi băgă iar nasul în ziar. Morcoveață începu a chicoti, văzând cum se topeşte zăpada de pe saboţii orbului. Doamna Lepic văzu şi ea şi îi ceru moşului saboţii, îi luă şi îi duse sub vatră. Dar fusese prea târziu, orbul rămăsese cu piciorele chiar în băltoaca formată şi începu a le ridica pe rând.
Dând de căldură, orbul prinse gust de vorbă, spre nemulţumirea doamnei Lepic, care bombănea, în timp ce el se avânta în discuţii politice cu domnul Lepic. Acesta răspundea scurt din când în când, în timp ce mai dădea o foaie a ziarului.
Orbul vorbea şi vorbea de parcă i se dezgheţase şi glasul odată cu hainele din care curgeau picuri, iar băltoaca de pe jos se mărea, gata-gata să ajungă la Morcoveata. Atunci, doamna Lepic începu să îl izbească pe orb câte puţin, să îl calce pe picioare, să îl împingă, până când îl făcu să se mute, puţin câte puţin, între bufet şi dulap, unde nu mai ajungea căldura sobei.
Orbul simţi că îngheaţă iar, glasul îi redeveni plângăreţ, scăpă toiagul din mână. Doamna Lepic profită de împrejurare şi, amăgindu-l, îi întindea toiagul, iar când îl atingea, îl trăgea mai încolo, în direcţia uşii. Îi dădu saboţii, îl împinse afară, ciupindu-l uşor şi îi strigă din urmă să vină duminica viitoare după pomană, dacă nu dă până atunci ortul popii...
Ursuză, doamna Lepic îl apucă de braţ şi îl trase repede pe uşă, căci afară era frig. După ce salută, orbul se duse către sobă, ciocănind din loc în loc cu bastonul. Se aşeză pe un scaun şi întinse spre sobă mâinile îngheţate.
Domnul Lepic îi întinse un gologan drept pomană şi îşi băgă iar nasul în ziar. Morcoveață începu a chicoti, văzând cum se topeşte zăpada de pe saboţii orbului. Doamna Lepic văzu şi ea şi îi ceru moşului saboţii, îi luă şi îi duse sub vatră. Dar fusese prea târziu, orbul rămăsese cu piciorele chiar în băltoaca formată şi începu a le ridica pe rând.
Dând de căldură, orbul prinse gust de vorbă, spre nemulţumirea doamnei Lepic, care bombănea, în timp ce el se avânta în discuţii politice cu domnul Lepic. Acesta răspundea scurt din când în când, în timp ce mai dădea o foaie a ziarului.
Orbul vorbea şi vorbea de parcă i se dezgheţase şi glasul odată cu hainele din care curgeau picuri, iar băltoaca de pe jos se mărea, gata-gata să ajungă la Morcoveata. Atunci, doamna Lepic începu să îl izbească pe orb câte puţin, să îl calce pe picioare, să îl împingă, până când îl făcu să se mute, puţin câte puţin, între bufet şi dulap, unde nu mai ajungea căldura sobei.
Orbul simţi că îngheaţă iar, glasul îi redeveni plângăreţ, scăpă toiagul din mână. Doamna Lepic profită de împrejurare şi, amăgindu-l, îi întindea toiagul, iar când îl atingea, îl trăgea mai încolo, în direcţia uşii. Îi dădu saboţii, îl împinse afară, ciupindu-l uşor şi îi strigă din urmă să vină duminica viitoare după pomană, dacă nu dă până atunci ortul popii...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !