de IONEL TEODOREANU
Volumul 2. Drumuri
Partea întâi
Capitolul 2. ”Il était un petit pommier”
Când nu stătea la Medeleni, familia Deleanu locuia la Iași, în impunătoarea casă a răposatului Costache Dumșa, tatăl doamnei Deleanu.
Domnul avocat Deleanu se află la club împreună cu Olguța. El la jocul de cărți, ea la scrimă.
Domnul Deleanu e așteptat acasă de clienți, în timp ce Minodor, al treilea secretar al său, cel mai tânăr, suspină de iubire și o admiră pe frumoasa Monica, aflată la balcon. Sosind, Olguța îl izgonește să-și vadă de treabă.
Neculai, bătrânul servitor al casei se duce la poștă să aducă un pachet cu cărți trimis de Dănuț Monicăi. În acest timp doamna Deleanu citește o scrisoare trimisă de Gheorghiță. El îi spune că a pus în pachet o carte pe care nu trebuia să o pună și o roagă să i-o trimeată cuconașului Mircea, care avea să spună că a luat-o el din greșeală. Cartea era franțuzească și el îi scrie titlul: Ojardindilifant.
Monica primise la răstimpuri cărți cu versuri de la Dănuț, ba chiar și o pisică, Leila. De la Crăciun însă, nu mai trimisese nimic și inima plină de iubire a Monicăi fusese abătută. Acum, fata așteaptă cu nerăbdare pachetul.
Neculai, bătrânul slujitor al casei, aduce, în sfârșit cărțile. Monica desface pachetul. Pe lângă altele, două cărți identice. Pe o carte scrie ”Monica”, pe cealaltă ”Adina”. În cartea ei e o scrisoare, în care o numește soră. În cartea cealaltă, o pagină cu versuri de iubire, compuse de Dănuț pentru Adina. Monicăi nu îi mai compusese versuri din copilărie, de la poezia care începea cu ” Il était un petit pommier”.
Doamna Deleanu o roagă pe Olguța să vadă ce e cu cartea despre care scrisese Gheorghiță. Olguța o găsește pe Monica plânsă și află despre cele două cărți. Îi spune ferm Monicăi că e sigură că Dănuț o iubește pe ea. Că versuri de iubire scriu bărbații multor femei, că flirtează cu multe, dar iubesc numai una, iar Dănuț o iubește pe Monica.
Cum domnul Deleanu pleacă la București, Olguța îl conduce la gară și pleacă și ea cu el, spre jalea lui Puiu, văr de-al doilea, mai mic și îndrăgostit lulea de ea. Olguța scrie mamei și Monicăi, ca să le liniștească, iar Monica îl lasă în secret pe Puiu să doarmă în odaia Olguței.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !