povestire de BARBU ȘTEFĂNESCU DELAVRANCEA
Bunicul stătea pe prispă şi privea spre florile de salcâm care cădeau. Pletele, sprâncenele, mustăţile, barba erau ninse de ani. Doar ochii bunicului au rămas ca altadată, blânzi şi mângâietori.
Deodată se trânti poarta şi apărură nepoţeii. Sărutară mâinile bunicului şi începură să-l întrebe. Întâi, de ce zboară păsările. Bunicul răspunse "fiindca au aripi". Nepoţica zise că raţa are aripi şi nu zboară, dar nepotul lămuri că zboară, dar pe jos. Apoi lămuriră unde se duc păsările când se duc : cocorii în ţara cocorilor, rândunelele în ţara rândunelelor.
