În urmă cu vreo lună, poate ceva mai mult, citeam un
articol al cărui autor deplângea (ca mulți alții înaintea lui) starea în care a
ajuns programa de limba și literatura română din învățământul preuniversitar.
Autorul spunea că au fost introduși scriitori care nu ar fi meritat, în timp ce
despre alții, cum ar fi Nicolae Breban și Augustin Buzura, nu se spune nici un
cuvânt.
Cartea are ca subtitlu ”Și alte povestiri pentru părinți
și copii”. Nu cred că copiii ar înțelege noianul de suferințe din aceste
povestiri, iar dacă ar înțelege, ele le-ar apăsa prea greu sufletele. De
altfel, Dostoievski se înțelege mai mult cu sufletul decât cu mintea.
Feodor Dostoievski (1821-1881), titan al literaturii
clasice ruse, a extras el însuși povestirile, ajutat de soția sa Anna
Dostoievskaia, din opera sa: ”Jurnal de scriitor”, romanele ”Adolescentul”,
”Umiliți și obidiți”, ”Oameni sărmani”, ”Idiotul”, ”Frații Karamazov”. Prima
ediție a antologiei a apărut postum, în anul 1883, prin grija soției
scriitorului.
În ”Enigmele istoriei. Un compendiu al celor mai stranii
mistere ale lumii”, autorul acordă un mare spațiu ezoterismului, dar se ocupă
și de misterele unor obiecte ”coborâte din cer”, ale regatului Shambala, de
manuscrisul lui Voynich, de OZN-uri, de moartea ciudată a unui întreg grup de
excursioniști etc. S-au căutat explicații pentru fiecare, dar pentru niciunul
dintre aceste mistere nu au fost satisfăcătoare.
