Se afișează postările cu eticheta Minunata călătorie a lui Nils Holgersson prin Suedia. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Minunata călătorie a lui Nils Holgersson prin Suedia. Afișați toate postările

16 iunie 2018

MINUNATA CĂLĂTORIE A LUI NILS HOLGERSSON PRIN SUEDIA (10)

roman de SELMA LAGERLÖF

A sosit momentul să ne luăm rămas bun de la Nils Holgersson, de la Martin, de la Akka şi toţi ceilalţi. Călătoria lui Nils cu gâştele sălbatice a fost lungă, au petrecut vara în nord, apoi au pornit înapoi, trecând prin multe aventuri. Cine vrea să le afle pe toate, e bine să caute cartea şi să o citească. Azi veţi mai afla doar cum s-a întors Nils înapoi acasă și cum a avut loc revederea dintre băiat şi familia sa.

MINUNATA CĂLĂTORIE A LUI NILS HOLGERSSON PRIN SUEDIA (9)

roman de SELMA LAGERLÖF

Uzina metalurgică

Plecate de la jocurile animalelor, după ce trecură prin mai multe peripeţii, gâştele ajunseră deasupra regiunii Bergslagerna. De sus, Nils Holgersson zări munţi, cu mine din care se scoteau minereuri afară cu elevatoarele, păduri, în care erau orăşele înconjurate de cabluri şi funiculare, văzu trenuri lungi care duceau de la mine la uzina metalurgică minereu de fier şi cărbuni şi plecau cu bare, table  sau  sârmă.

MINUNATA CĂLĂTORIE A LUI NILS HOLGERSSON PRIN SUEDIA (8)

roman de SELMA LAGERLÖF

... Stolul de gâște, cu Nils și cu Martin, au pornit în lunga călătorie spre nord.  Ele nu zburau în linie dreaptă şi au făcut multe ocolişuri pe deasupra Suediei. Pe drum li s-au mai alăturat alte animale şi au fost urmăriţi de jupân Smirre. Au trăit aventuri minunate, din care voi mai povesti şi eu câteva. Dacă vreţi să le aflaţi pe toate, vă invit să citiţi cartea !

Dansul cocorilor

În sud-estul Suediei se află peninsula Kulla. Capătul care se scaldă în mare este muntele Kulla, de ale cărui poale se izbesc talazurile înspumate. Din vremuri străvechi, în fiecare an la început de primăvară, se întâlnesc aici la jocuri, pe un tăpşan, toate animalele. Dintre jocurile animalelor, cel  mai frumos şi mai vestit este dansul cocorilor.

MINUNATA CĂLĂTORIE A LUI NILS HOLGERSSON PRIN SUEDIA (7)

roman de SELMA LAGERLÖF

În parcul Oved

După ce fu salvat de gâşte, pentru Nils Holgersson începu o săptămână care păru că nu se mai sfârşeşte. Stolul de gâşte poposi în parcul Oved. Aici se afla mănăstirea Oved, lângă curtea unui castel mare şi impunător, pe malul lacului. Zburând deasupra lui, gâştele  glumiră pe seama unui dulău, iar Nils începu să râdă, gândindu-se câte glume vor spune gâştele în călătoria deasupra Suediei.

MINUNATA CĂLĂTORIE A LUI NILS HOLGERSSON PRIN SUEDIA (6)

roman de SELMA LAGERLÖF

Hârjoana gâștelor


Până pe la amiază nu se întâmplă nimic. Nils Holgersson rămase în copăcelul lui, iar jupân Smirre, dedesubt, la pândă. Deodată se ivi o gâscă sălbatică, ce zbura şovăielnic printre trunchiuri, începând hârjoana gâștelor. Vulpoiul se repezi să o prindă, dar nu izbuti. Apăru altă gâscă, zburând mai jos decât prima. Trecu pe lângă vulpoi, acesta sări să o prindă, cu acelaşi rezultat ca la prima.

MINUNATA CĂLĂTORIE A LUI NILS HOLGERSSON PRIN SUEDIA (5)

roman de SELMA LAGERLÖF

Noaptea

Noaptea, stratul de gheaţă, care seara fusese în mijlocul lacului, a ajuns lângă mal. A profitat de asta jupân Smirre, vulpoiul, care ochise gâştele de cu seară. Alunecând pe gheaţă şi prinzându-se cu ghearele de ea, vulpoiul înşfăcă de o aripă o gâscă şi o tuli pe mal. Nils Holgersson, care auzise şi văzuse totul, sări şi o luă la fugă după el.

MINUNATA CĂLĂTORIE A LUI NILS HOLGERSSON PRIN SUEDIA (4)

roman de SELMA LAGERLÖF

Seara

Deasupra pânzei cadrilate, în fruntea stolului de gâşte, zbura Akka de la Kebnekajse, o gâscă bătrână de peste o sută de ani, care dispreţuia foarte mult gâştele domestice. Martin, gâscanul lui Nils Holgersson, nu era obişnuit să zboare şi obosi iute. Gâştele celelalte îi tot strigau lui Akka să încetinească, dar aceasta răspundea ba să zboare mai repede, ba să zboare mai sus, iar în final spuse că, dacă nu e în stare să urmeze stolul, să se întoarcă acasă.

MINUNATA CĂLĂTORIE A LUI NILS HOLGERSSON PRIN SUEDIA (3)

roman de SELMA LAGERLÖF

Pânza cadrilată

În zbor, Nils Holgersson văzu sub ei o pânză cadrilată cu o sumedenie de pătrate mari şi mici şi se miră foarte când află de la gâşte că erau ogoare şi islazuri. Pătratele verzi de pe așa-zisa pânză cadrilată erau ogoare de secară semănate în toamna trecută, cele galbene erau ogoare cu mirişti de la grânele secerate în vara trecută, iar cele negre - păşuni păscute sau arături.

MINUNATA CĂLĂTORIE A LUI NILS HOLGERSSON PRIN SUEDIA (2)

roman de SELMA LAGERLÖF

Gâștele sălbatice

Speriat, Nils Holgersson închise ochii, apoi se uită în oglindă, sperând că vraja luase sfârşit. Dar nu, era tot de o şchioapă, cum îl transformase spiriduşul. Sări prin cameră şi îl căută peste tot, dar acesta dispăruse. Atunci îşi aminti că auzise de la maică-sa că spiriduşii se adăpostesc prin grajduri şi alergă într-un suflet afară.

MINUNATA CĂLĂTORIE A LUI NILS HOLGERSSON PRIN SUEDIA (1)

roman de SELMA LAGERLÖF


Povestirea călătoriei imaginare a lui Nils Holgersson prin Suedia este întreruptă din loc în loc de povești și povestiri spuse de unele personaje ale cărții. Am selectat numai acele capitole care privesc doar călătoria lui Nils, ordonându-le în 10 episoade, cărora le-am dat titluri potrivite cu conținutul.

Spiridușul

A fost odată un băiat înăltuţ şi subţirel, cu părul bălai, Nils Holgersson. Băiatul era un năzdrăvan şi, în dimineaţa aceea de duminică, era tare bucuros că urma să rămână singur acasă pentru câteva ceasuri. Ștrengarul plănuia să ia puşca tatălui său şi să tragă cu ea după pofta inimii.