de ION CREANGA
Mare necaz pe capul lui Ion (nu-i mai spuneau Nică acum, că era flăcău) a fost când a venit vremea să o ia pe drumul spre Socola. N-ar fi plecat în ruptul capului, căci era holtei şi ce îi era drag era pe aproape de casă, pe când până la Iaşi era drum lung, nu glumă.
Flăcăul se tot gândea ce drag îi este satul lui, cu apa cea limpede a Ozanei, ce dragi îi erau ai lui, mama şi tata, fraţii şi surorile şi tovarăşii lui din sat. Se gândea la săniuşul din timpul iernii şi la scăldatul din timpul verii, îi veneau în minte şezătorile, clăcile şi horele din sat.
Flăcăul se tot gândea ce drag îi este satul lui, cu apa cea limpede a Ozanei, ce dragi îi erau ai lui, mama şi tata, fraţii şi surorile şi tovarăşii lui din sat. Se gândea la săniuşul din timpul iernii şi la scăldatul din timpul verii, îi veneau în minte şezătorile, clăcile şi horele din sat.
