Dacă tot am pomenit despre romanul ”Război și pace” în
postarea anterioară, l-am recitit și, iată, l-am înțeles și pe acesta altfel
decât acum câteva zeci de ani când l-am citit prima oară. Evenimentele descrise în roman (intrigi familiale,
baluri, iubiri, trădări, război), încep cu ”Bătălia celor trei împărați”
(Napoleon, Frederic Wilhelm al Prusiei și Alexandru I al Rusiei) din 1805. Acțiunea
romanului ține până la sfârșitul războiului napoleonian din Rusia, 1812, și un
an după aceea. Printre întâmplările de toate felurile se conturează cu
pregnanță pledoaria autorului pentru pace și împotriva războiului, desigur, valabilă
și astăzi. ”Pentru noi e de neînțeles ca milioane de creștini să se
tortureze și să se ucidă unii pe alții doar pentru că Napoleon era dornic de
putere, Alexandru dârz, politica Angliei vicleană și ducele de Oldenburg
jignit. Noi nu putem înțelege ce legătură au aceste împrejurări cu faptul
însuși al asasinatului și al violenței, de ce, ca urmare a jignirii aduse
ducelui, mii de oameni din celălalt capăt al Europei ucideau și prădau oameni
din guberniile Smolensk și Moscova și erau la rândul lor, omorâți de aceștia.
... A fost nevoie ca milioane de oameni, lepădându-se de orice sentiment uman
și de uzul rațiunii s-o pornească de la apus la răsărit și să-și ucidă semenii,
tot așa cum, cu câteva veacuri înainte, de la răsărit la apus au pornit mulțimi
omenești, omorându-și semenii.” ”Cele trei rămășițe de unități care mergeau împreună –
depozitul cavaleriei, grupul de prizonieri și coloana de căruțe a lui Junot –
tot mai formau un întreg aparte, deși atât bagajele și prizonierii, cât și
convoiul de căruțe se topeau văzând cu ochii. ... Cel mai mult din toate aceste
trei rămășițe se topea grupul de prizonieri. Din trei sute treizeci de oameni
câți porniseră din Moscova, nu mai rămăseseră acum nici măcar o sută. Pentru
soldații din escortă, prizonierii erau mai mare povară decât șeile depozitului
cavaleriei și decât trenul de căruțe al lui Junot. Șeile și lingurile lui Junot
mai treacă-meargă, puteau fi bune la ceva, dar de ce trebuia să facă de gardă
și să păzească, pătrunși de ger și flămânzi cum erau, niște ruși tot atât de
flămânzi și de înghețați, din care unii mureau pe drum, iar alții nu mai puteau
merge și trebuia, cum suna ordinul, să fie împușcați; lucrul acesta părea nu
numai de neînțeles, dar și dezgustător.” ”Faptul fundamental, esențial, al evenimentelor europene
de la începutul acestui secol (XIX)
este mișcarea războinică, în masă, a popoarelor europene dinspre apus spre
răsărit și apoi dinspre răsărit spre apus. Începutul l-a făcut mișcarea de la
apus spre răsărit. Pentru ca popoarele apusului să poată săvârși expediția militară
până la Moscova, expediție pe care au săvârșit-o, a fost neapărată nevoie: 1)
să se închege într-un grup războinic de proporții capabile a suporta ciocnirea
cu grupul războinic al răsăritului, 2) să renunțe la toate tradițiile și
deprinderile lor, 3) să aibă în fruntea lor pe omul care ar fi putut justifica,
atât față de el însuși, cât și față de ele, înșelăciunile, jafurile și
omorurile care aveau să fie înfăptuite cu prilejul acestei mișcări.” Citatele au fost preluate din romanul ”Război și pace”, de
la editura Polirom, ediția 2016.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !