Pagini

12 iunie 2018

ATENA, ZEIȚA ÎNȚELEPCIUNII

după Legendele Olimpului de Al. Mitru

Cel mai mare dintre zeii Greciei antice era Zeus. El domnea peste ceilalți zei, iar când cineva nu-i asculta poruncile, se înfuria cumplit și îl pedepsea lovindu-l cu trăznete și fulgere. Așa își explicau oamenii, cu mii de ani în urmă, fenomenele naturii.
În antichitate, latinii Imperiului Roman  au preluat credința în zeii grecilor, dar le-au pus alte nume, de aceea azi ei sunt cunoscuți sub doua nume.
Cei mai importanți dintre zei erau Poseidon sau  Neptun-zeul mărilor, Hades-zeul lumii de sub pământ, Hera sau Junona-soția lui Zeus și zeița căsătoriei, familiei și a copiilor, Apolo-zeul luminii soarelui, Afrodita sau Venus-zeița frumuseții și Atena sau Minerva-zeița înțelepciunii și priceperii în muncă sau în luptă.

În vremurile acelea, un rege puternic construise un oraș mare și frumos în Atica. Această regiune a Greciei are și azi acest nume. Fiecare zeu își dorea să fie el protectorul orașului, ca să-i poarte numele, iar locuitorii să-i aducă jertfe bogate. După certuri îndelungate, au renunțat pe rând și a rămas  să se aleagă între zeul Poseidon și zeița Atena.

Zeus le-a cerut celor doi să spună fiecare ce  daruri le-ar face oamenilor din oraș. Poseidon a lovit  o stâncă cu tridentul, furca sa cu trei dinți care îl însoțea pretutindeni, ca semn al puterii sale. Stânca s-a despicat și din ea a apărut un cal încă sălbatic, bun doar să-i ducă pe războinici la luptă. A mai lovit o dată și din stâncă a țâșnit un izvor cu apă sărată ca apa mării. Apoi a spus că va dărui oamenilor din acel oraș calul, ca să-i ducă în luptă, și apa, ca să colinde mările și să ia în stăpânire noi pământuri.
Atunci Atena a întins mâna spre calul care bătea stâncile cu copitele și sforăia furios. Ca prin minune, calul s-a liniștit, s-a apropiat de Atena și a lăsat-o să-i pună șaua. Acum el putea fi folosit de oameni și la muncă și în călătorii, nu numai în războaie. Apoi Atena a atins pământul cu vârful lancei sale. Din pământ a ieșit un vlăstar subțirel care a crescut cu iuțeală și s-a făcut un pomișor cu ramuri mlădioase, cu frunze argintii și fructe verzui, un măslin. Acesta era darul pe care Atena îl oferea oamenilor din orașul cel nou.
Zeus i-a lăsat pe oameni să aleagă. Bărbații din oraș ar fi vrut ca ocrotitorul orașului să fie Poseidon, să-i apere în lupte și în călătoriile pe mare. Femeile o doreau pe Atena, să le învețe să țeasă veșminte, să țină bărbații acasă și să-i ajute să cultive măslinii  în pace. La numărătoare, femeile au ieșit cu una mai mult decât bărbații și Atena a devenit ocrotitoarea orașului. De atunci orașul a purtat numele zeiței. Orașul Atena a devenit capitala Greciei, iar ramura de măslin este și astăzi un simbol al păcii.

Sursa foto

Sfârșitul povestirii pe scurt a legendelor despre zeița Atena sau Minerva

Alte povestiri pe scurt după Legendele Olimpului:
Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !