Pagini

23 iunie 2020

Ziua Națională a Drapelului României, 26 iunie

Steagul României începând din 1989 

TRICOLORUL

de Ciprian Porumbescu

Trei culori cunosc pe lume
Ce le țin de-un sânt odor,
Sunt culori de-un vechi renume
Suveniri de-un brav popor.

Roșu-i focul ce-mi străbate,
Inima-mi plină de dor
Pentru sânta libertate
Și al patriei amor.

Auriu ca mândrul soare
Fi-va'l nostru viitor
Pururea'n eternă floare
Și cu luci netrecător

Iar albastrul e credința
Pentru nație ce-oi nutrim
Credincioși fără schimbare
Pân' la moarte o să-i fim

Pân' pe cer și cât în lume
Vor fi aste trei culori
Vom avea un falnic nume
Și un falnic viitor

Iar când, fraților, m'oi duce
De la voi ș'oi fi să mor
Pe mormânt, atunci să-mi puneți
Mândrul nostru tricolor.

Încă din secolul al XVI-lea culorile albastru, galben și roșu au fost folosite ca simbol al românilor, pe diplomele lui Mihai Viteazul, pe scuturi și pe steme.

Așezarea culorilor a variat în timp: au fost puse pe orizontală, cu albastru deasupra, sau pe verticală, cu albastru la lancie. Pe drapel s-au înscris devize ori s-au așezat steme, dar până la urmă acestea au dispărut.
Steagul românesc la Revoluția din 1848
Steagul Principatelor Unite  1859-1862

Steagul Marii Adunari de la Alba Iulia 1 decembrie 1918
Steagul României 1965-1989

Drapelul tricolor ca simbol al națiunii românești a apărut în secolul al XIX-lea. L-a conceput Petrache Poenaru, în tinerețe secretarul personal al lui Tudor Vladimirescu, devenit apoi inventator, pedagog și membru al Academiei Române. Acum li s-au dat culorilor drapelului semnificațiile: albastru – libertate, galben – dreptate, roșu – frăție.
În anul 1848, la 26 iunie, Guvernul revoluționar a decretat ca Tricolorul - roșu, galben și albastru - să reprezinte steagul național al tuturor românilor; cele trei culori împărțite în mod egal reprezintă principiul egalității, iar orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea.
Prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998, Ziua Drapelului Național a fost stabilită pe 26 iunie și se sărbătorește în fiecare an.
În cadrul Worldless Wednesday, vă puteți distribui postările și pe blogurile:

28 de comentarii:

  1. Interesant, multumesc pentru informatie!

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu știam atât de multe și nici că avariat așezarea culorilor. Imnul mi-l amintesc vag. Mulțumesc pentru tot! 😘❤️

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu drag, Ina! Nici eu nu știam prea multe înainte de a mă documenta pentru acest articol ☺
      Zi frumoasă!

      Ștergere
  3. E bine cand "cineva" ne reaminteste lucruri importante din istorie,societate,mai ales
    PATRIE !
    Multumesc Zina,acum nu voi mai uita,pentru ca e o zi importanta si pentru mine,
    pastrand proportiile !!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ziua e importantă pentru toți cetățenii României, drapelul este unul dintre cele mai importante simboluri ale patriei.

      Ștergere
  4. Răspunsuri
    1. Welcome, Jim!
      I'm glad you like the colors of my country's flag. In Australia when is Flag Day?
      Thank you for visiting!
      Have a great day!

      Ștergere
  5. Interesting to learn about your country's flag. I'd love to visit Romania someday.

    Happy Wednesday, Zinaida!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Veronica, the nature of Romania is beautiful, you would have something to see.

      Happy WW!

      Ștergere
  6. Foarte interesante informaţiile! Mulţumesc, Zina!

    RăspundețiȘtergere
  7. Frumoasă dedicație adusă drapelului nostru !
    Totuși are importanță și ordinea culorilor pentru a nu se confunda tricolorul nostru cu al altor state..
    De exemplu: dacă este atârnat de sus în jos și prins de o sfoară sau băț, sau chiar prins/lipit de un perete, atunci albastrul va fi sus, galbenul este regulă, adică va pica tot în centru și roșu va atârnă în jos..
    Dacă este drapel prins de un băț, atunci totdeauna culoarea albastră va fi lângă băț, galbenul la mijloc, iar roșul va flutura.. Am citit și eu undeva pentru că tot timpul încurcam culorile..
    Mulțumim de acest articol patriotic, o seară frumoasă vă doresc !!!

    RăspundețiȘtergere
  8. Am avut senzatia ca am comentat...

    Imi place subiectul de astazi si de abia astept ziua de 26 sa vad cum a fost pregatita!
    Happy WW, draga Zina!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Să nu ai vreo decepție, cum a fost ziua de ieri, Ziua Iei...

      Zi frumoasă, dragă Suzana!

      Ștergere
  9. Thanks for sharing this part of your heritage and country! I like learning bits and pieces about others.

    I'm glad you are a part of 'My Corner of the World' this week! Thanks for linking up.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Betty, it would be a shame to visit blogs around the world and not make our countries known.
      Thank you for visiting! Have a nice day!

      Ștergere
  10. Cateva aspecte nu le stiam,
    Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  11. Every country flag, many logos too have a specific logic behind the look and colors chosen. Every aspect of it signifies something that tells us about its core essence. It's good to know about Romanian flag Zinaida. Thanks!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. That's exactly what I thought, that it's good to know the history and meanings of the flag details. We will respect him even more.
      Have a great day, Monika!

      Ștergere
  12. Dear Zina,

    I love the fact that the flag represents equality. A much needed phrase in the times we live in. It's fascinating how all the flags of the world represent a unique message, which most of us have forgotten with time. The only time we did learn about them was at school. Time to go back to the basics and work together for world peace. :)

    Really enjoyed this unique share for #WW.

    Have a blessed, peaceful week!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri

    1. Thanks for the appreciation, dear Natasha!
      I think that in our blogs we have to highlight what unites us, the people, not what separates us.
      May we all be healthy and at peace!

      Ștergere
  13. Frumos omagiu adus tricolorului. Mi-am amintit cu nostalgie cum învățam la școală, pe vremuri, să iubim țara și tricolorul și toate acele simboluri ale națiunii române.Și chiar ne marcau sufletește toate aceste lucruri. Acum... parcă nu mai e nimic ca atunci și pea puțini români mai pun preț pe aceste simboluri...
    Numai bine și zile frumoase, doamna Zina! :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. NOI suntem de vină, nu alții. Câți părinți arborează tricolorul la ușa casei sau pe balcon, măcar de Ziua României?... Câți dascăli fac asta în clasa de care răspund ca învățători sau diriginți?... La câte magazine, autobuze, tramvaie etc.etc. ai văzut arborat tricolorul de Ziua Drapelului României?... Ne-o facem cu mâna noastră.

      Sănătate și numai bine!

      Ștergere

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !