Romanul ”Binecuvântați animalele și copiii” de Glendon
Swarthout a fost socotit de critici un răspuns american la ”Împăratul muștelor”
de englezul William Golding.
Un mare grup de copii de 14-15 ani este trimis de părinți într-o tabără de vară din Arizona ce va dura opt săptămâni. Reclama spune că vor deveni adevărați bărbați, puternici și curajoși. Sunt împărțiți în grupe numite triburi, cu excepția ultimeia, care cuprinde șase copii considerați inadaptabili. Aruncați în tabără de părinți prea ocupați să câștige bani, să divorțeze și să se re-re-...-căsătorească, ori să se certe și să se împace plecând numai ei în destinații exotice, copiii din acest grup cu nume rușinos, au un parcurs opus celor din ”Împăratul muștelor”.
Vizita într-un fel de
rezervație din Marele Canion, în care erau înghesuiți în țarcuri bizoni pentru
a fi împușcați de către oricine plătea o taxă pentru asta, îi determină să-și
stabilească un scop nobil, salvarea animalelor. Se unesc pentru a-l atinge, fac
un plan de acțiune, își descoperă calități pe care nu și le știau, se maturizează.
În timp ce băieții din triburi se formează în spiritul violenței, cei șase
învață să supraviețuiască folosindu-și mintea. Din nefericire, și aici moare
cel mai bun dintre ei, dar nu ucis de alții, ca în romanul englezesc, ci se
jertfește el însuși pentru reușita finală.
”Știm că nici o specie nu a fost creată ca să extermine
altă specie, iar priveliștea rămășițelor acesteia stârnește în noi cele mai
profunde pofte, ura cea mai persistentă,
vinovăția cea mai de neiertat. Cât trăiește, bizonul își bate joc de
noi. ... Este un monstru cu care nu putem trăi împreună și fără de care nu putem
trăi. De aceea ucidem și iar ucidem, căci
atâta timp cât mai rămâne un singur bizon, păcatul părinților noștri, deci și
al nostru, nu este pe deplin făptuit. Și nici până când nu comitem toate actele
de violență, până nu prădăm, nu ucidem și nu mânjim totul cu sânge.”
”Pe vremuri, una dintre
priveliștile cele mai grozave ale preriei era, în fiecare primăvară,
întinderea miilor de cercuri în care iarba fusese zdrobită sub copite. ... Erau
făcute de taurii care mergeau în cerc de jur împrejurul vacilor și vițeilor ca
să-i apere de haitele de lupi. Acum, deoarece animalele adulmecaseră în preajmă
mirosul omului, al omului devenit deodată dușmanul lor de moarte, căci trăgeau
prin nările dilatate mirosul care pentru prima dată însemna moarte, taurii
ieșiseră în față și stăteau de strajă în fața vacilor, fornăind și bătând din
copite, cu capetele aplecate, ca să prindă în coarne orice atacator.”
Citatele au fost preluate din volumul ”Binecuvântați
animalele și copiii” de Glendon Swarthout, de la editura Humanitas, 2025.
Ambele romane au fost ecranizate, ”Împăratul muștelor” (1990) în regia lui Harry Hook, iar ”Binecuvântați animalele și copiii” (1971) în regia lui Stanley Kramer.
Postarea face parte din seria ”Citate favorite” de la
Suzana.
Îți mulțumesc pentru prezentarea romanului - nu știam că există. 😊 In cazul "Împăratul muștelor" am văzut filmul, cu ani în urmă.
RăspundețiȘtergereNu cred că aș putea citi acest nou roman... Cred că am îmbătrânit și... am văzut prea multe! 😃
Zile senine îți doresc, Zina dragă! 💗 Multă sănătate! 🌹🍀
Cu plăcere! Există și romanul și filmul. Nu cred că ai îmbătrânit, vârsta e doar un număr! :)
RăspundețiȘtergereSănătate și numai bine, dragă Diana!