Pagini

18 septembrie 2024

Citate favorite (187) ”Ulița popimii” de Nikolai Leskov

 


Publicat pentru prima oară în anul 1878, romanul ”Ulița popimii” de Nikolai Leskov a fost foarte bine primit de publicul cititor. Anton Pavlovici Cehov îl adora pe acest scriitor, devenind buni prieteni.

Întâlnim aici personaje naive și exuberante, personaje înțelepte și blânde, personaje egoiste și viclene, întâmplări comice și întâmplări dramatice. Înfățișând clericii orașului Stargorod și întâmplări din viața lor, autorul prezintă toate acestea cu umor și înțelegere pentru slăbiciunile omenești. Pare că a ținut seama de maxima latină ”Ridendo castigat mores”.

”- Ei, atunci ia să vedem: cine-i aici, in Stargorod, cel mai mare dusman al tău? Spune-mi-l numai și-apoi las’de n-o simți el ce grea mână are Termosesov!

- Dușmani am mulți...

- Spune-mi-i pe cei mai răi, pe cei mai îndrăciți.

- Cei mai răi sunt doi.

- S-a zis cu ei! Cum îi cheamă? Repede!

- Unul... e diaconul de aici, Ahilla.

- Moarte lui Ahilla!

- Celălalt: protopopul Tuberozov.

- Praf se-alege de protopopul Tuberozov!

- Aici la noi toată lumea, tot orașul ține cu Tuberozov.

- Și ce? Țina cât vor. Termosesov se are bine cu cei de sus, nu se teme el de nici un fel de lume și de nici un fel de orașe.

- De altfel, nici autoritățile de-aici, din localitate, nu prea-l înghit pe Tuberozov.

- A, nu prea-l înghit? Atunci cu atât mai sigur s-a terminat cu el! Ei, și-acum, dă-mi și tu o arvună mai acătării... Cum zice Heine în Atta Troll: ”Iubește-mă și fii a mea, Irodiada!”

De data asta, Biziukina îl sărută cu bravură.”

”El socotea că toți cei ce-i ieșeau în cale existau numai fiindcă îi văzuse el, Termosesov, la un moment dat. Drept care, Termosesov dispunea cum voia el de oricine-i ieșea în față, îl exploata fără prea multă vorbă și cu cel mai mare tupeu posibil și, după ce-l storcea ca pe o lămâie, îi făcea vânt cât colo și-l uita, pur și simplu îl uita. Exprimându-se cinic, omul acesta vădea totuși și o incontestabilă candoare, spunând ”Eu niciodată, după ce-l belesc pe unul, nu-i țin supărare” Și chiar așa era.

Termosesov uitase demult și cu totul de Bornovolokov; însă după ce pusese gabja la Moscova pe inspector, nu-i mai dăduse drumul, își spunea ”O să mă țin scai de el!” Precum și făcea.

Când o cunoscuse pe Biziukina, îi venise gust s-o curteze, deci o curtase, apucându-se apoi, dracu’ știe de ce, să-i lărgească orizontul cultural-politic. Îi trăsnise prin cap că ar putea trece pe numele lui colierul ei cu briliante, ceea ce chiar și făcuse, dosindu-l apoi cu iscusință. Dacă, Doamne ferește, s-ar fi ajuns la percheziție în locuința lor, colierul ar fi fost găsit nu la Termosesov, ci la Bornovolokov, căruia hoțul îi desfăcuse într-un loc căptușeala mantalei, vârâse colierul în căptușeală și apoi cususe totul la loc.

Când i se plânsese Biziukina de protopop, Termosesov, făgăduindu-i Biziukinei c-o să-l șteargă pe Tuberozov de pe fața pământului, vorbise doar așa, în vânt; mai pe urmă, însă, îi surâsese ideea să-și facă din Tuberozov o trambulină ce i-ar fi înlesnit recomandarea ca agent informator ”foarte capabil” și de-aici înainte nimic și nimeni pe lume nu l-ar fi putut opri să facă orice ca să-și poată îndeplini planul.”

”Saveli Tuberozov coborî glasul.

- Zice că-s ”maniac”, da’ uite, chiar și el mi-a destăinuit că... îi pusesem o întrebare: ”Or fi, n-or fi mărunțișuri, dar toate câte ți le-am spus arată clar ce soi de atmosferă morală domnește în societatea noastră de azi. Dacă de pe acum n-o putem scoate la capăt cu mărunțișurile aceste, apoi cum crede ocârmuirea c-o s-o scoată la capăt mai târziu, după ce or spori ele și n-or mai fi mărunțișuri?” Drept răspuns, Tuganov, cu năravul ăsta al nostru rusesc, pe care eu nu-l pot suferi, năravul de-a face glumă din orice, se-apucă să-mi înșire o anecdotă, ce-i drept foarte nimerită în chestiunea pe care o discutasem cu el, numai că, ținând seama de haina mea, nu m-aș încumeta s-o spun nimănui altcuiva în afară de tine.”

Citatele au fost preluate din volumul ”Ulița popimii” de Nikolai Leskov, tipărit de editura Contra Mundum, București, 2023.

Postarea face parte din seria ”Citate favorite” de la Suzana.

3 comentarii:

  1. https://suzanamiu.blogspot.com/2024/09/citate-favorite-179-verificarea.html
    Am introdus-o in tabel. Am vazut ca ai mai facut o postare. O sa o pun si pe cealalta.
    In ultimul timp, ai postat doar carti de care nu am auzit, ba chiar nici nu le-am vazut prin libraria mea. Cred ca a fost cumva spumoasa si placut de citit!
    Noapte buna, draga Zina! Un octombrie cu sanatate si bucurii!❤️😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu zic ca ăsta e idealul, să ne aducem noutăți unii altora, nu? :)
      Sănătate și numai bine, dragă Suzana!

      Ștergere
  2. Si eu ma bucur sa gasesc carti pe care nu le am! :)
    In general, cam tot ce am citit de autori rusi mi-a placut. Multa vreme, daca ma intreba cineva care e cartea mea preferata raspundeam Amintiri din casa mortii :))))). Stiu cum suna dar asa era... Mi-a placut cartea aceea.
    Pupici cu drag

    ps: in schimb, cartea aceasta m-a dus cu gandul la un puzzle de 1000 de piese cu o tematica de iarna, realizat dupa tabloul unui pictor rus.(Boris Kustodiev).

    RăspundețiȘtergere

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !