Pagini

1 iunie 2024

Citate favorite (183) ”BĂRBATUL care voia să fie iubit ȘI MOTANUL care s-a îndrăgostit de el” de Thomas Leoncini

 

Acest roman mi-a produs impresii atât de contradictorii încât mă abțin să îl comentez. Mă rezum numai la câteva citate.

”... abia cumpărasem acel telefon, era foarte scump și salvasem deja în el mai bine de cinci sute de numere...

Cât m-ar fi costat să cumpăr unul nou? Cât timp aș fi pierdut să găsesc iar toate numerele? Și mai ales cum aș fi putut să le regăsesc?

Acele sute de numere de telefon ale unor oameni pe care, probabil, nu i-aș fi sunat niciodată, mi se păreau indispensabile și mă îngrijoram că ar fi trebuit să cumpăr un telefon care ar fi costat atât de puțin comparativ cu ce bani câștigasem în ziua precedentă.

Am clătinat din cap, uimit de mine însumi.”

”- Adică ne facem singuri rău și suntem conștienți de asta?

- Doar cine-și cunoaște lumea interioară se poate proteja. Impulsul spre autodistrugere se poate deghiza. Una dintre cele mai obișnuite deghizări e iubirea toxică din relațiile disfuncționale.

- Cum poate o iubire să fie toxică?

- Pentru lumea exterioară, iubirea e un concept obiectiv, pur, necontaminat, dar în cea interioară e un simbol pe care-l căutăm și-l punem la încercare în fiecare zi. E un concept subiectiv care nu răspunde rațiunii. Deci, cine nu aprinde lumina interioară se poate arunca în brațele unei relații toxice și poate să creadă că simte iubire.

- Unde se poate găsi iubirea?

Joshua se ivi printr-o mișcare bruscă dintr-un tufiș. Veni în fugă spre mine, dornic să fie mângâiat. Eu m-am aplecat să-l iau în brațe pentru prima oară. Părea că abia a așteptat acel moment și începu să mă lingă și să toarcă.

- Trebuie să mai răspund?! Tot nu vezi? Acest motan te iubește cu cea mai râvnită formă de iubire din lume: iubirea necondiționată. Poți să fii frumos, urât, bogat, sărac, tânăr sau bătrân, el te iubește.”

”Într-adevăr, majoritatea persoanelor cred că se află în posesia adevărului și că pot stabili ce anume este bine și ce este rău. Deseori părinții simt că au dreptul să-și oblige fiii să ia decizii dorite de ei, substituindu-se lor în alegerile pentru viitor. Nu e normal să credem că am putea trăi și viața unui fiu, a unui prieten sau a unei soții.

Sfaturile pot ajuta, impunerile nu.

Nimeni dintre noi nu e Dumnezeu, toți ne putem considera doar purtători de experiență, fiind totuși atenți să nu o minăm cu prejudecăți personale.”

Citatele sunt extrase din volumul ”Bărbatul care voia să fie iubit și motanul care s-a îndrăgostit de el” editat de editura Humanitas, 2024.

Postarea participă la ”Citate favorite” de la Suzana.

10 comentarii:

  1. Pare a fi un roman tare interesant, și îți mulțumesc că l-ai menționat aici.
    Îmi place mult cum suna " doar cine își cunoaște lumea interioara se poate proteja". ☺️
    Zile senine îți doresc, Zina draga! 💗 Sănătate bună! 😘🌹💗

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dragă Diana, mi-ar plăcea să aflu și părerea ta, dacă ai să-l citești. Am unele nedumeriri.
      Sănătate și numai bine!

      Ștergere
  2. Am introdus eu postarea in tabel. Am modificat data de inchidere si o voi mai
    face pe perioada verii.
    Ai ales totusi cateva citate care mi se par deosebite, ba foarte reale. Probabil ca prejudecatile despre una si alta fac foarte rau in relatiile dintre oameni.
    Nu stiam cartea, insa vad ca a aparut recent.
    Spor la citeala si la orice vrei tu, draga Zina! ❤️😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc pentru înscriere, dragă Suzana!
      Da, prejudecățile fac rău oriunde.
      Sănătate și numai bine!

      Ștergere
  3. Citind citatele alese, a fost ca si cum imi citeam din ganduri - efectiv unele fragmente, ce senzatie!.
    Cred ca este o carte foarte interesanta. In general Raftul Denisei este o colectie in care am gasit carti foarte faine. Cu.. mici eceptii, dar probabil ca nu mai diger eu asa mult anumite clisee :)).

    pupici cu drag si multumiri pentru portia de citit :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Așa este, dragă Rux. Eu am îndrăgit demult colecția asta, am multe cărți din ea și, până acum, nu m-a dezamăgit.
      Sănătate și numai bine!

      Ștergere
  4. Mi-a plăcut foarte mult acest citat: „Doar cine-și cunoaște lumea interioară se poate proteja.” Mulțumesc, doamna Zina! Cât despre iubirea necondiționată a animăluțelor ce să mai spun? E una dintre cele mai înalte forme de iubire câte pot exista și experimentez acest lucru zi de zi. Păcat că din motive care nu depind de mine voi fi nevoită să renunț la unul dintre motani.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ei bine, iubirea asta m-a atras și pe mine către acest roman. ☺

      Ștergere

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !